Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Frédéric Péron, un francez care pedalează româneşte

Publicat la 22 septembrie 2010 de Simcute

În martie 2008, a ajuns în România pentru a preda dreptul noilor tehnologii la universitate în Sibiu, dar a sfârșit prin a face ciclism la București. Suntem în 2010 şi el este tot aici. Ce l-a făcut pe Frédéric Péron să stea atât timp pe meleagurile noastre? Echipa, prietena și sentimentul de libertate.

Originar din Bretania, el provine dintr-o familie cu tradiție sportivă. Spre deosebire de părinții săi, el n-a fost atras de sporturile colective, așa că a ales ciclismul de competiție. Un accident l-a făcut să-și întrerupă cariera în Franța, iar printr-o serie de evenimente a ajuns să reia ciclismul la clubul Dinamo București.

Antrenamente la nivel înalt

În fiecare dimineață – cu excepția duminicii, care este zi de odihnă – echipa Dinamo pornește la antrenament. Escortați de o mașină sau de o motocicletă, cicliștii parcurg între 80 și 200 de km pe șoselele din afara Bucureștiului. Traseele variază, însă drumurile proaste sunt o constantă. De pildă, bucata dintre Găiești și Pitești este una dintre cele mai oribile străzi pe care au rulat, spune Frédéric. Dacă drumul devine mai practicabil între Pitești și Sibiu, pericolul nu dispare pentru că șoselele sunt prea înguste, iar șoferii nu au răbdare.

Cel mai deprimant însă e că trebuie să facem traseele dus-întors pe același drum, spune ciclistul francez.

Spre deosebire de țări precum Franța, Belgia, Germania, unde poți parcurge trasee în buclă, în România ești obligat să te întorci pe unde ai venit.

Ciclismul sportiv presupune nu doar antrenament intensiv, ci și foarte multă odihnă. Un ciclist profesionist trebuie să-și regenereze energia fizică și psihică în mod constant, ceea ce nu-i permite să aibă alte activități profesionale.

Dar în România nu poți trăi doar din ciclism și ești obligat să faci și altceva.

Frédéric spune că, deși nevoile de bază sunt asigurate de club, nu te poți dezvolta personal și riști să te plafonezi. În condițiile acestea, cariera sa a fluctuat de la responsabil juridic pentru agenții de turism la consultant pe probleme de telecomunicații pentru Guvernul României, iar o dată la două săptămâni face naveta între București și Paris pentru a preda la Université Paris 1 – Panthéon Sorbonne.

Ce mănâncă un ciclist profesionist? Proteine pe pâine! În opinia lui Frédéric, mâncărurile românești sunt mult prea grase și nu sunt adecvate pentru un ciclist sportiv. Acest amănunt l-a făcut să se întrebe dacă nu cumva și obiceiurile noastre culinare joacă un rol important în faptul că nu avem o tradiție ciclistă în România.

Ciclism urban mioritic

Periculos: în opinia lui Frédéric, acesta este adjectivul care caracterizează cel mai bine experiența ciclistă în București. El recunoaște că nu folosește niciodată pistele pentru bicicliști deoarece îl enervează.

Sunt mai multe obstacole pe piste decât pe șosea, constată el.

În primul rând, se opresc brusc acolo unde nu te-aștepți. Apoi sunt borduri, denivelări, pietoni… Șoselele sunt riscante pentru că șoferii nu-i respectă deloc pe bicicliști și sunt gropi la tot pasul, dar pentru cursiera lui din carbon este cel mai bun compromis.

În ciuda neajunsurilor, ciclistul francez recunoaște că în ultimii ani ciclismul urban se dezvoltă și pe la noi. Asta se traduce prin numărul tot mai mare de magazine de biciclete și accesorii, site-uri dedicate și evenimente organizate pentru cicliștii urbani, cum este şi plimbarea din această seară. În plus, el e de părere că întâlnirile cicliste ajută la promovarea mersului cu bicicleta în oraș.

În aprilie 2010 a organizat la rândul lui evenimentul Business pe bicicletă pentru a încuraja ciclismul în rândul oamenilor de afaceri. Cu toate acestea, nu este un mare fan al plimbărilor în grup deoarece, spune el, are în sânge spiritul competitiv.

Reguli în trafic à la Frédéric pentru ciclistul bucureștean

  1. Echipează-te cu cască! (când m-a văzut pedalând spre locul de întlnire, prima lui întrebare a fost „Nu porți cască?”)
  2. Fii în permanență atent la drum! Bucureștiul nu este un oraș potrivit să mergi cu capul în nori, să admiri peisaje, clădiri etc.
  3. Nu conta pe prudența altora!

Foto: Profil Facebook


Categorii: Poveşti

Tag-uri:

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online