Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

FOTO Maratonul Vinului. La pedalat, nu la băut

Publicat la 06 iunie 2011 de Bogdan Antohe

Un maraton MTB organizat de patru străini: Sam, Marco, Jan și Richard + o echipă jos pălăria. Urlați, 25 km de Ploiești. Prima ediție. 350 de participanți. Au fost trei curse: 55 km, 30 km și una de familie. Temperatura: 39 de grade Celsius. Organizare impecabilă. IM-PE-CA-BI-LĂ.

Maratonul Vinului este unul dintre numeroasele concursuri de MTB din România. Și a fost cel mai bine organizat, încă de la prima ediție. Mi-a mers direct la suflet, exact așa cum se duce un vin bun direct la…cap.

Iată câteva instantanee:

Să vă spun despre traseu? Despre participanți? Despre traversarea Drumului Vinului? Despre atmosfera extraordinară dinainte, din și după concurs? Despre implicarea deosebită a sponsorilor și a partenerilor? Despre localnicii care ne făceau galerie, ne întrebau timizi pe ce loc am ieșit, ne felicitau și ne fotografiau de parcă am fi fost exponate din Muzeul Figurilor…urlătoare? Despre bucuria trecerii liniei de finiș? Despre acel sentiment de viță nobilă că ai făcut-o și pe asta? Că ai terminat o cursă și ți-ai depășit limitele? Că poți să te întorci în jungla urbană mai sănătos, mai voios, cu mai mult chef de viață (personală, profesională…)

Vă las și vă sfătuiesc să descoperiți singuri complexitatea trăirilor și sentimentelor dintr-o astfel de cursă. Fie că sunteți începători, că scoateți bicicleta doar prin parc, cu familia, merită din plin să participați la un concurs. Și aveți de unde alege.

Dacă vreți să vedeți rezultatele, intrați pe aici în beci. Alte galerii foto/video din timpul culesului, mustitului și tragerii vinului puteți vedea aici.


Un răspuns la “FOTO Maratonul Vinului. La pedalat, nu la băut”


Trackbacks / Pingbacks

  1. [...] în program, aşa că mi-am luat prietenii în parc, unde am stat la o bere, o poveste despre Maratonul vinului şi o lecţie de pedalare [...]

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online