Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Când pinionul este fix, bicicleta devine cu adevărat parte din tine!

Publicat la 03 septembrie 2011 de Ariel Constantinof

La început credeam că în Bucureşti se poate merge cu bicicleta doar pe trotuar. Eram mic şi prostuţ. Au trecut aproape 3 ani de atunci.

Ca să mergi pe trotuar, trebuie să sari multe borduri. Eram absolut convins că bicicleta cea mai potrivită este un MTB. Am început să pedalez prin Capitală pe un MTB, ca mulţi alţii. Între timp am schimbat multe biciclete. Vreo 4 sau 5. Am trecut de la biciclete mai grele la biciclete tot mai uşoare.

Când m-am urcat prima dată pe o cursieră, am prins gustul vitezei. Nu mai prinsesem peste 30 km/h în Bucureşti niciodată. Adrenalina era aşa de mare că am rămas ataşat de cursiere o vreme…

Apoi am descoperit bicicletele fixe. Mai uşoare, mai rapide, mai uşor de reparat şi mult mai greu de stricat! Le-am văzut pe YouTube la curierii din New York. Oamenii aceia trebuia să pedaleze constant, odată cu roata din spate. Pentru a frâna, trebuia să pedaleze înapoi – sau, de fapt, cumva să blocheze pedalele printr-o poziţie complicată (numită “skid”).

În video-uri părea uşor şi cool… Dar în viaţa reală părea extrem de complicat. Am urcat prima dată pe o fixă cu puţin timp în urmă şi m-am îngrozit! Era să cad după prima pedală dată. Cum pot alţii să pedaleze toată ziua, prin trafic, pe aşa ceva?!

Cam două luni de zile am susţinut că oamenii care merg pe fixe-s nebuni! Nebuni de-a binelea!

Apoi, total nepregătit, mi-am sacrificat Bianchi-ul şi l-am transformat în fixă cu ajutorul lui Ionuţ de la Biciclop. (merită un link, chiar m-a ajutat enorm).

De ce ţi-ai transformat curisera în fixă? Ai stricat o operă de artă, veche, bună de muzeu! Eşti nebun!

Asta mi-am zis în gând în timp ce Ionuţ tăia cu sălbăticie toate cablurile de pe Bianchi-ul meu. Dar am făcut-o pentru că m-am săturat să-mi repar bicicleta constant. Ba mi se rupeau cablurile de frână, ba nu mi-era reglat schimbătorul de viteze, ba trebuia să schimb saboţii şi alte prostii metalice.

Acum, pe fixă, n-am niciun cablu (de fapt, mint, am unul singur! am o frână pe care urmează să o scot, sper!). N-am viteze, n-am pinioane, n-are ce să-mi facă probleme! În cel mai rău caz, fac o pană.

Şi ştiu, pare incredibil, dar acesta-i singurul motiv pentru care mi-am făcut o fixă: ca să nu mai investesc în reparaţii!

Şi cum e în trafic? Aşa, de curiozitate, nu că mi-aş face fixă…

Iniţial mi-a fost frică să mă bag în trafic. Pedalele se mişcă mereu-mereu, iar uneori, când eşti printre maşini, trebuie să nu mişti pedalele ca să nu loveşti bordura sau dedesubtul maşinilor. Treaba asta-i imposibilă pe fixă. Vrei sau nu, pedalele se mişcă şi lovesc tot ce le stă în cale. Nu de puţine ori am dat cu pedalele de borduri pân’ m-am obişnuit!

Dar există şi avantaje! Pe cuvânt!

  • Acum, spre exemplu, ţin viteze mari pe perioade mai lungi. Dacă pe cursieră mă chinuiam să pedalez în oraş cu 30 km/h, acum e ceva normal să ţin această viteză pe toată durata traseului. Bicicleta, cumva, îmi dă un ritm… un ritm care mă ajută să nu obosesc.
  • De când pedalez pe fixă nu mai am momente când gâfâi. Când atingi o viteză, bicicleta singură te ajută să o întreţii.
  • Ştiu, poate pare o nebunie, dar pur şi simplu nu mai obosesc! Iar viteza mare şi constantă pe care o pot ţine acum îmi place la nebunie!

Bine, ai viteză, dar, dacă-ţi vine o maşină în faţă, cum frânezi fără frâne?

Asta îi întrebam şi eu pe fixişti înainte… Dar acum am înţeles! Acum pur şi simplu nu-mi mai sare nimic în faţă. Acum sunt muuuult mai atent când pedalez.

Dacă înainte ştiam că pot frâna înstant, acum ştiu că, pentru a evita un accident, depun destul de mult efort:

  1. trebuie foarte repede să mă opresc din pedalat (=efort, căci pedalele tot vor să dea înainte…)
  2. să apăs pe frâna de pe faţă (singura pe care o am… cumva doar pentru “urgenţe”)
  3. să încerc să ocolesc, dacă am pe unde

Ideea este că nici atunci când alergi nu ai frâne. Dacă îţi apare ceva în cale când dai ture de jogging în parc cum frânezi? … … … Exact la fel frânezi şi pe fixă! :-)

Deşi nu credeam, acum bicicleta chiar este parte din mine

John Howard zicea: “The bicycle is a curious vehicle. Its passenger is its engine.” Dar până nu mergi pe o fixă, nu ai cum să înţelegi citatul cu adevărat.

Pentru prima dată în viaţa mea am o relaţie cu bicicleta mea. Da, ştiu, sun ca un om nebun. Dar acum, ca niciodată, chiar i-am dat bicicletei un nume şi chiar sunt ataşat de ea.

Totodată, nici nu-mi mai este frică de faptul că mi-o fură careva. Orice hoţ ar lua-o probabil că ar pica în următorii trei metri, neştiind că-i fixă. Probabil după cădere ar zice că-i defectă şi ar lăsa-o acolo. :-)

Sunt sigur că am omis o groazăăăăăă de lucruri despre fixe. Probabil nu-s cel mai experimentat, dar, dacă are careva întrebări despre fixe, sunt dispus să răspund în comentarii. Ideea este:

Once you go fixie you probably never go back.

Şi acum sunt total de acord cu “mişcarea fixie”. :-)

Vă las un video ca să vă faceţi o idee despre ce vorbesc:

Foto: Bedovelo


Categorii: Poveşti

Tag-uri: ,

3 Răspunsuri la “Când pinionul este fix, bicicleta devine cu adevărat parte din tine!”

  1. Radu says:

    Puteai la fel de bine sa nu mai pui frane ca sa nu mai schimbi sabotii (oricum la asta ai ajuns), si sa nu mai schimbi vitezele ca sa nu mai ai probleme cu schimbatorul. Wow, genial!

    • mario says:

      Desi postul e vechi, poate mai citeste cineva …
      Si cum mai frana daca scotea direct franele? Acum franeaza din butuc.
      Iar un schimbator se poate deregla si de la lovituri, fara sa schimbi vitezele si chiar sa te afecteze, impingand lantul prost pe pinion.


Trackbacks / Pingbacks

  1. [...] km la 30 de grade Celsius, cu muzica în urechi dată la maxim şi cu o frână de urgenţă doar (că-s pe fixă…). Mi-am dat seama. Sunt dependent. Dependent de [...]

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online