Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Un parlamentar și un blogger se vor legăna în tandem

Publicat la 29 April 2012 de George Hari Popescu

Cînd am anunțat primele detalii despre plimbarea Veloparlamentari 2.0, unii dintre voi au crezut că va fi vorba chiar de biciclete tandem, care vor fi ocupate de un blogger și un parlamentar. Ei bine, nu este așa. Vor fi biciclete normale, dar vor exista “cupluri” formate din parlamentari și bloggeri.

Nu m-ar deranja să pedalez pe un tandem alături de Toader Paleologu și iată că faza a doua a campaniei inițiate de Alina Gorghiu îmi dă speranțe. Unul dintre cele 26 de cupluri va avea ocazia să meargă pe un tandem adevarat, de la Asociația Bate Șaua. În 30 aprilie, Alina va publica un sondaj, pentru ca cititorii să decidă ce cuplu se va așeza în șeile tandemului.

Asta înseamnă că vă voi bate la cap pînă în 4 mai, cînd va fi închis sondajul. Vă voi spune de ce eu și dl. Paleologu merităm să ne fălim pe ciudata bicicletă cu două locuri.

Despre Veloparlamentari 2.0

Este o plimbare scurtă cu bicicleta, în 6 mai, la care vor participa bloggeri și parlamentari. Primii au contactat parlamentarii preferați și i-au rugat să facă echipă. Astfel, Alina vrea să stimuleze comunicarea dintre aleșii noștri și cetățeni, să arate că acești oameni trebuie implicați și că vor să se implice într-o acțiune metaforică. După plimbare, vor fi ateliere tehnice, un curs de prim ajutor și o tombolă cu obiecte personale ale participanților.


Un răspuns la “Un parlamentar și un blogger se vor legăna în tandem”


Trackbacks / Pingbacks

  1. [...] din 6 mai, iar tandemurile vor fi următoarele: Nicușor Dan-George Culda, Theodor Paleologu-George Hari Popescu, Daciana Sârbu-Bogdan Antohe, Piedone-Iyli, Dan Liga-Anca Duma, Florin Alexe-Oana Brătila, [...]

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare

Whiteimage

iVelo



Categorii

ceasuri online