Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Bicicleta trebuie să fie accesoriul căștii tale

Publicat la 13 iunie 2012 de George Hari Popescu

Acum o săptămînă, am aflat că o biciclistă din București, care a participat la mai multe plimbări de grup și competiții, a căzut din cauză că n-a putut evita o portieră deschisă brusc în fața ei, undeva pe Calea Griviței. A avut o mulțime de contuzii și alte probleme la craniu, dar acum este stabilă, acasă. Vor urma luni întregi de recuperare fizică și psihică.

Biciclista respectivă nu purta cască. Ne va povesti ea cum s-a întîmplat totul, cînd va simți nevoia. Are o fetiță, iar aceasta poartă de acum încolo cască tot timpul, chiar și la cele mai scurte ședințe de joacă în parc.

În 2010, mai aflam de un accident în București, în care o biciclistă a fost acroșată de un autobuz. Sigur, Skirtbike este plimbarea fetelor îmbrăcate elegant, dar oare n-ar trebui să includem și casca în categoria accesoriilor șic, alături de rochie și bijuterii? Este oare casca, oricum ar fi ea – pliabilă, de ciclism sau de ski, un accesoriu mai preferat de băieți decît de fete?

Discuția se reduce la purtatul căștii în timpul pedalării, indiferent de genul biciclistului. Am pus, acum cîteva zile, două întrebări pe Facebook, în grupul Bicicliști urbani, referitoare la acest subiect. Iată cele mai interesante răspunsuri.

Ați scăpat din vreun accident cu bicicleta datorită măsurilor de siguranță pe care le-ați luat? (Vezi pe Facebook)

Cred că pot spune şi ce am păţit fiindcă nu aveam luate măsurile de siguranţă, că ar fi la fel de educativ.
Neavând lumină pe faţă, nu m-a văzut şoferul şi m-a cam aruncat pe carosabil. Şi deşi eu aveam prioritate, ce să-i zic? N-am avut ce pentru că nu eram echipat corespunzător. Deci el greşeşte şi tot vina ta e dacă nu eşti în regulă cu echipamentul. (Ionuț Ionut)

la prima evadare am cazut foarte rau pe o parte a drumul cu niste pietroaie, mi-am spart casca, dar am fost ok…cu siguranta mi-as fi spart capul, daca nu o aveam! multi nu poarta casca pt ca nu le place cum arata sau nu sunt obisnuiti, dar odata ce iti cumperi una potrivit pt tine si mai patesti si o nasoala si te salveaza casca, nu prea iti mai pasa cum arata ;) (Corina Teodor)

Eu am pățit-o acum doi ani. Ma întorceam dintr-o tură cu doi prieteni. Era noapte, târziu, pentru că ratasem ultimul tren. Cască nu purtam pentru că le-o împrumutasem lor (aveam două disponibile). Mergeam ultimul pentru că eram singurul care aveam lumină pe spate și pentru că știam bine drumul, ceea ce îmi dădea oarece încredere în mine. Cu toate astea, lumina roșie era foarte slabă, iar vesta era acoperită de rucsac. Într-o zonă unde doi stâlpi de iluminat public nu funcționau, un șofer m-a acroșat din spate și m-a aruncat în câmp. Am scăpat fără fracturi, ochelarii au rămas și ei întregi, ca prin minune, dar am ajuns la spital, unde sm stat două zile. Am avut mici probleme pe termen lung, dar au trecut. Șoferul și-a recunoscut vina de la bun început și m-a despăgubit 100% (spitalizare, bicicletă etc.). De atunci sunt maniac în ceea ce privește siguranța la drum. Cască, lumini… nu comentez niciodată! (Adrian Petrescu)

Citește toate răspunsurile în grupul Bicicliști urbani de pe Facebook.


Cu cască sau fără? Ce poziție adoptați și de ce? (Vezi pe Facebook)

Depinde mult si de stilul de mers, poate ca daca iti propui o plimbare lejera cu 10km/h nu ai neaparat nevoie de casca. De altfel nici eu nu dau frecvent cu moaca de asfalt, dar, cum se spune, e suficient sa se intample o data. (Vladimir Iuganu)

Cu casca!… Nu-mi place, o urasc, dar si o creanga luata in cap doare… d’apoi un contact direct cu asfaltul… P.S. si ochelari! (Marina Priboianu)

Casca ar trebui impusa prin lege. Cu toata rutina din lume si oricat de atent esti si cat de bine cunosti traseul pe de rost si oricat mergi tu cu 10 km/h tot se poate intampla intr-o zi ca un sofer sa iti traga brusc in fata si sa intri in el, sau sa treaca pe rosu si sa te ia in plin. Sau iti sare un copchil tembel in fata. Sau ti se rupe frana (cablu sau conducta) sau etc. Pe scurt, sunt jde scenarii negative foarte plauzibile care se pot intampla. Eu de cand ma dau am avut enorm de putine accidente raportat la cat de mult foloses bicicleta. Si cu toate acestea, port casca in fiecare zi de cand o am. Si mi-a salvat tartacuta cel putin odata. Si daca nu aveam casca de acea data in cei 14 ani de cand stiu a merge pe 2 roti, aveam foarte multe sanse sa nu mai fiu punct. (Vlad Draco)

Citește toate răspunsurile în grupul Bicicliști urbani de pe Facebook.


Recunosc, nu port mereu casca. Sună ciudat, dar un argument este: “Dacă prietenii cu care merg nu poartă, de ce aș purta eu?” Schimbarea cred că trebuie să vină din interior, nu din partea legii. Anturajul poate ajuta foarte mult și poate și ceva educație în școli ar fi folositoare.

Voi cum pedalați, în siguranță sau nu?

Foto: SXC.hu (editată)

Categorii: Dezbatere

Tag-uri:

2 Răspunsuri la “Bicicleta trebuie să fie accesoriul căștii tale”

  1. ion says:

    Degeaba porti casca daca nu stii sa conduci o bicicleta in trafic, si ma refer in principiu condusul preventiv. Ai nevoie de o cunoastere a regulilor de circulatie scrise si nescrise, ceva bun simt si multa antentie. Casca nu te face invincibil. Mai mult accent ar trebui pus pe educatia rutiera..

  2. Radu says:

    Intradevar casca este necesara, indiferent pe unde mergi cu bicicleta sau cu ce viteza. Si pe mine m-a salvat casca, si port casca indiferent daca ma plimb la pas prin oras, daca merg intr-o tura la munte, sau daca ma duc la un concurs.


Trackbacks / Pingbacks

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online