Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Maratonul Bucegilor 2014 rupe monotonia

Publicat la 16 aprilie 2014 de George Hari Popescu

Pe 26 şi 27 iulie, Padina Fest şi Smartatletic organizează Maratonului Bucegilor pe Platoul Padina, Munţii Bucegi.

Ediţia a IV-a a Maratonului Bucegilor va avea două probe independente, Trail Running şi MTB Cross-country, dedicate pasionaţilor de sporturi de anduranţă, entuziaştilor şi competitorilor experimentaţi. Fiecare probă beneficiază de două trasee – lung şi scurt.

Ziua de sâmbătă, 26 iulie este dedicată probei de Trail Running ce surprinde prin noul traseu lung (26km, 1010m diferenţă de nivel) şi un traseu scurt (16km, 690m diferenţă de nivel).

Partea comună a traseelor poartă concurenţii pe Valea Ialomiţei pe lângă Peştera Ialomiței, schitul Peştera, bifurcându-se apoi în dreptul Hotelului Peștera. Traseul lung va continua spre vârfurile Găvanele, Bucura şi cu sufletul la gură până la Cabana Omu. Coborârea se va face urmând traseul de iarnă prin Șaua Cerbului spre Șaua Şugărilor, Sfinx şi Cabana Babele.

Traseul scurt urcă de la Hotel Peştera spre Cabana Babele, punctul de întalnire al traseelor. Coborârea comună urmărește traseul turistic de la Cabana Piatra Arsă.

Duminică, 27 iulie, proba de MTB Cross-country păstrează traseul lung (38km, 1030m diferenţă de nivel) ce trece pe lângă numeroase obiective turistice din Munţii Bucegi: Lacul Bolboci, Șaua Dichiului, Babele, Sfinxul, Valea Dorului, Piatra Arsă, Cerdacul şi Pestera.

Noutatea probei de MTB este traseul scurt (29km, 790) care nu va mai parcurge urcarea până la Babele şi coborarea pe la Piatra Arsă.

Înscrierile la Maratonul Bucegilor se pot face online pe site-ul padinafest.ro/inscrieri/.

Detalii, noutăţi şi surprize pe site-ul oficial padinafest.ro/maratonul-bucegilor/ şi pagina de Facebook a evenimentului http://goo.gl/YmbKjF.

Maratonul Bucegilor este integrat într-un festival de cinci zile dedicat muntelui. Padina Fest te va surprinde cu a V-a ediție între 23 iulie şi 27 iulie 2014 prin activităţi montane, workshopuri, concerte şi întreceri sportive chiar în mijlocul naturii.


Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online