Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Vine BikeFest 2014

Publicat la 27 august 2014 de George Hari Popescu

A patra ediţie a evenimentului BikeFest, cel mai mare eveniment dedicat bicicliştilor urbani, va fi organizată pe 13 şi 14 septembrie, în parcul Izvor din Capitală. Timp de două zile, toate activităţile din cadrul BikeFest, desfăşurate în parcul Izvor, vor fi o declaraţie puternică prin care sărbătorim Biciclistul Urban, ca viitor locuitor al Bucureştiului.

BikeFest 2014 înseamnă două zile de:

1. I’Velo Pentathlon – este o competiţie cu 5 probe noi, dedicată bicicliştilor care vor să-şi demonstreze abilităţile de a face faţă zilnic provocărilor din trafic. Anul acesta, Pentathlonul 2014 se va desfăşura pe un traseu de 3 kilometri, în interiorul parcului Izvor şi va include 5 probe noi, care vor transforma provocările zilnice că ocolirea gropilor din peisajul traficului bucureştean, urcarea scărilor cu bicicletă în spate, slalomul prin traficul supraaglomerat într-o adevărată demonstraţie de rezistenţă şi de adrenalină pe bicicletă în mediul urban. Înscrierile se fac pe www.bikefestromania.ro. Participarea este gratuită.

2. Tur ciclist caritabil – începând cu ora 16:00 pedalăm în numele unei cauze bune. În fiecare an, Asociaţia Green Revolution, donează biciclete tinerilor sau copiilor care au mare nevoie. Pentru fiecare 20 de biciclişti prezenţi în tur vor dona o bicicletă unui copil care are nevoie de ea pentru a parcurge distanţe de câţiva km între şcoală şi casă.

3. Cel mai mare maraton de cycling şi aerobic din România, organizat de World Class România. 400 de biciclete şi cei mai buni instructori de cycling şi aerobic sunt pregătiţi să ofere o atmosferă plină de energie pe durata celor 6 ore de maraton. Înscrierile se fac pe www.worldclass.ro.

4. Doi pe bicicletă, cea mai amuzantă competiţie dedicată cuplurilor, prietenilor sau familiei. Doi pe bicicletă înseamnă distracţie şi energie pozitivă şi aduce laolaltă prieteni şi membri ai familiei într-un spaţiu unic şi distractiv.

5. Şcoală de biciclete – timp de două zile, îi învăţăm pe începătorii în ale mersului pe bicicletă cum să pedaleze cu uşurinţă în trafic.

6. X-treme Bike – Freerider şi Şcoala de Pedalat aduc profesioniştii să facă demonstraţii de cascadorie pe bicicletă şi îi vor învăţa câteva trucuri pe doritori.

7. Femeia pe bicicletă – activităţi care au în centrul lor fetele care pedalează zilnic. 12 fete bicicliste vor fi modele pentru o zi la “Chic BikeFest Calendar 2014″ şi vor fi protagonistele unei şedinţe de make-up profesional, precum şi a unei şedinţe foto înainte de a apărea în calendar.

8. BikeFest Expo aduce cele mai importante magazine şi cei mai cunoscuţi producători de biciclete cu super oferte la biciclete şi accesorii.

9. Super concerte şi stand-up comedy

10. Zone şi competiţii pentru copii. În cele două zile ale evenimentului, copiilor le sunt dedicate o serie de activităţi, la care pot participa pentru a învăţa lucruri noi, precum: pictură şi desen, facepainting, workshop-uri, creaţii handmade, reciclare creativă, modelaj, design textile.

11. Zona Picnic Urban – un moment de relaxare, la iarbă verde, multe zâmbete şi bună dispoztie, ingrediente potrivite pentru o zi minunată.

BikeFest este un eveniment organizat de Asociaţia Green Revolution în parteneriat cu Raiffeisen Bank.


Categorii: Evenimente

Tag-uri: ,

Un răspuns la “Vine BikeFest 2014”

  1. mihai necula says:

    Sigur particip!!!


Trackbacks / Pingbacks

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online