Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Moment istoric: președintele României susține bicicliștii

Publicat la 25 aprilie 2015 de George Hari Popescu

Chiar înainte de startul marșului Vrem un oraș pentru oameni, președintele României a publicat pe Facebook o fotografie în care merge pe bicicletă și un mesaj de susținere a acestui mod de transport alternativ:

Viața din marile orașe este de multe ori agitată și aglomerată, iar îmbunătățirea calității vieții trebuie să reprezinte un obiectiv pe termen mediu și lung. Mersul cu bicicleta fie duminica în parc sau în fiecare dimineață spre serviciu ne menține sănătoși, reduce traficul rutier și implicit poluarea. Sunt alături de bicicliști și îndemn cât mai multe persoane să se deplaseze folosind bicicleta. #oraspentruoameni

Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti (CCB) a salutat acest gest pe care l-a calificat drept “legitim” și “necesar”:

Preşedintelui României îi revine şi rolul de a media între societatea civilă şi clasa politică sau autorităţile statului. Suntem convinşi de justeţea mesajului nostru şi de faptul că acţiunile CBB contribuie la aducerea printre noi a unei normalităţi ignorate, amendate şi descurajate de autorităţile locale. Sperăm, de aceea, că mesajul de susţinere adresat de preşedintele Klaus Iohannis reprezintă nu doar un prilej de comunicare, ci şi dorinţa de a contribui la atingerea normalităţii de care avem nevoie, un oraş pentru oameni.

Este pentru prima oară în istoria României cînd un președinte de țară se declară adeptul bicicletei și al transportului care poate contribui la reducerea poluării în marile orașe. În octombrie 2014, președintele țării declara:

Dintotdeauna am fost un mare fan al ciclismului. Puțini știu că, până la 30 de ani, am mers numai cu bicicleta.

El a testat în trecut pistele pentru biciclete din Sibiu și a fost surprins de cîteva ori pedalînd în orașul al cărui primar a fost.

În campania prezidențială, Iohannis a parcurs în mod simbolic distanţa de la partid la parlament pe bicicletă, într-un eveniment de campanie, alături de tineri şi parlamentari, militând pentru “deschiderea oraşelor pentru biciclişti” (fotografii pe Facebook).

De altfel, în programul său prezidențial, Klaus Iohannis declară că va susține proiectele ecologice în timpul mandatului său. Acest angajament este exprimat și în cartea sa de succes, “Pas cu pas”.

Așteptăm cu mare interes gesturile concrete care vor transforma aceste afirmații în realitate. Va trebui să avem însă răbdare, deoarece n-au trecut decît 6 luni din mandatul președintelui.

Foto: Obiectiv

Categorii: De toate

Tag-uri:

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online