Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Prima Evadare 2015 ia startul în 10 mai

Publicat la 28 aprilie 2015 de George Hari Popescu

Prima Evadare, cel mai mare maraton de ciclism cross-country din Estul Europei şi cel mai popular concurs de acest gen din România, va avea loc duminică, 10 mai, pe traseul consacrat din pădurile din nordul Capitalei. Peste 2.000 de cicliști s-au înscris deja la concursul aflat la a şaptea ediţie, astfel că există toate premisele să fie stabilit un nou record pentru concursurile de ciclism de la noi din ţară: 3.000 de participanţi.

Premiile vor depăşi suma de 7.000 de euro. Vor fi 15 categorii, la fiecare din acestea primii trei clasaţi primind bani şi accesorii pentru ciclism. La Feminin şi la categoria destinată sportivilor profesioniști, vor fi premiate primele şapte locuri. În acest an, va exista o nouă categorie numită ”Familie extinsă”, care spre deosebire de cea cunoscută, ”Familie”, va cuprinde un copil şi o rudă a acestuia, nu neapărat părinte.

Fiecare concurent care va ajunge la sosire va primi câte o medalie, un tricou, o diplomă de finisher și o porție de mâncare. De asemenea, primii 500 de concurenţi vor intra și în posesia a câte unei medalii din metal. În plus, cei aflați pe primele 100 de locuri vor primi și câte un tricou galben cu inscripția Top 100.

Pe traseu şi la final, vor exista puncte de alimentare, de prim ajutor, de încurajare, de masaj şi de service. Şi ca în fiecare an, la sfârşitul cursei, fiecare concurent sau voluntar va putea câştiga unul din numeroasele premii de la tombolă printre care şi un ceas Gear S.

Un spectacol pe două roți

Ridicarea kit-urilor a devenit un festival în sine, participanţii fiind aşteptaţi cu muzică, într-o atmosferă plăcută, completată de o expoziţie de accesorii şi echipamente de ciclism, iar doritorii pot beneficia de reglaje la biciclete. Anul acesta, în săptămâna ridicării pachetelor (6-9 mai, program miercuri – vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16:30), vor fi și proiecții de film tematic, zone de relaxare cu hamace, pufuri, iarbă verde, testare de caiace pe lac, muzică și spectacol.

Nu doar bicicliștii concurează. Sunt invitați și fotografii, care vor putea câştiga premii în valoare totală de peste 6.000 de lei, oferite pentru cele mai reușite poze făcute în timpul competiției. Coordonatorul concursului foto, la care anul trecut s-au înscris peste 40 de participanți, este autorul proiectului București Optimist, Cristian Vasile (Igu).

Marea noutate a acestui an va fi un miting aerian susținut de componenţii Aeroclubului României, desfăşurat la sosirea de la Snagov. 5 aeronave speciale Extra 300L vor efectua acrobaţii şi un grup de paraşutişti va ateriza la punct fix, într-un spaţiu între malul Lacului Snagov şi linia de sosire.

Împreună cu partenerii i-Rewind, organizatorii oferă concurenţilor un serviciu video prin care i se va genera fiecărui participant propriul film, ce poate fi descărcat şi distribuit pe reţelele sociale. Totodată, concurenții vor primi prin SMS informări şi rezultatul la finiş.

Pentru înscrieri și detalii suplimentare puteţi accesa www.primaevadare.ro.


Categorii: Concursuri, De toate

Tag-uri: ,

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online