Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Se caută bicicliști pentru Triathlon Challenge Mamaia, Cupă Europeană Premium

Publicat la 19 august 2015 de George Hari Popescu

Ediția 2015 a evenimentului sportiv Triathlon Challenge Mamaia se anunță una explozivă prin premiile puse la bătaie, calitatea participanților, locul de desfășurare și mai ales miza europeană. În acest an, triatlonul de la Marea Neagră este Cupă Europeană Premium.

Evenimentul este cu atât mai important cu cât au loc maximum trei evenimente premium pe an la nivel de continent. În 2015, vor fi doar două cupe premium în Europa – Triathlon Challenge Mamaia și Holten Triathlon, fapt ce plasează ţara noastră în topul ţărilor cu un potenţial enorm de creştere din punct de vedere sportiv şi competiţional. Triathlon Challenge Mamaia este cel mai mare triatlon din Europa de Est și Balcani și este etapa finală (a șasea) din Romanian Triathlon Series.

De la Cupă Europeană la Cupă Mondială

În 4-6 septembrie, la ediția a VII-a a concursului Triathlon Challenge Mamaia, participanți din peste 20 de ţări se vor lupta pentru un fond de premii dublu față de anul trecut, adică în jur de 30.000 de euro! De asemenea, punctajele în clasamentul ETU sunt semnificative: acestea cresc de la 250 de puncte pentru cupa normală la 400 pentru cupa premium. Avem astfel garanția că la Mamaia se vor întrece unii dintre cei mai buni triatloniști din lume. În lista punctelor ITU, cupa europeană și cupa premium au același număr de puncte pentru câștigător, adică 200 de puncte.

Cupa Premium este pasul final dinaintea Cupei Mondiale. Triathlon Challenge a arătat că poate face față provocărilor logistice și de organizare și va demonstra anul acesta că este o competiție demnă de triatloniștii cei mai buni din lume.

Înscrierile sunt în toi pe site-ul european oficial și lista celor înscriși poate fi consultată acolo în orice moment. Până la momentul redactării, erau înscriși peste 70 de băieți și 15 fete. România va fi reprezentată de doi sportivi de top, Alexandru Diaconu și Antoanela Manac.

Concursul va fi transmis live la Livestream.com. Imaginile de mai jos se vor activa în momentul desfășurării:


Alexandru Diaconu (28 de ani) a participat la primul triatlon în 2004, la Timișoara. Competițiile lui preferate sunt IronMan, deoarece îl forţează să-și depăşească limitele. Diaconu este mândru de rezultatele obținute la două competiții: cursa de Ironman din 2009 (locul 19) și Campionatul Mondial de HalfIronman din LasVegas 2011 (locul 13 la categoria de vârstă).

Antoanela Manac (20 de ani) este legitimată la CS Atena Constanța și este campioană națională și balcanică la duatlon, vicecampioană națională la triatlon și a obținut locul 11 la Cupa Europeană de la Alanya. În 2014, a obținut locul 1 la Triathlon Challenge Mamaia, proba sprint.


Probele individuale și de echipă

La Triathlon Challenge Mamaia, vă puteți înscrie la proba care vi se potrivește cel mai bine.

Probe individuale

Proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare
Proba sprint: 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
Proba olimpica: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipă

Ștafeta sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
Ștafeta olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probele de alergare și ciclism se desfășoară pe șosea, în condiții de siguranță, pe o suprafață plată 100%. Înotul se face în Lacul Siutghiol, cu start și finiș la ponton. Chiar dacă la Mamaia participă de obicei mulți sportivi profesioniști, evenimentul de pe Litoral este ideal pentru cei care doresc să participe la primul lor triatlon. Argumentele pentru acest pas sunt multiple: distanța este scurtă și accesibilă, traseul este prietenos, infrastructura este aceeași ca și cea a Cupei Europene, kit-ul de concurs este identic cu cel oferit profesioniștilor, deci începătorii vor fi tratați ca adevărați sportivi.

Mai multe informaţii despre Cupa Europeană Premium, dar şi competiţia de amatori gasiţi pe site-ul evenimentului http://www.trichallenge.ro/.

Susținători și parteneri

Ediția a VII-a a competiției Triathlon Challenge Mamaia este susținută de Primăria Municipiului Constanța și Orange România, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon. Partenerul tehnologic este HTC. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic. Partenerii evenimentului sunt: Skoda, Castrol, Intersport, Bellotto, Vega Hotel, Ciuc, Generali, Felt, PowerBar, Polar, TYR, S-Karp, Regina Maria. Parteneri media: Europa FM şi Gazeta Sporturilor.

Foto: Triathlon Challenge, Antoanela Manac (FB), Nutritionist.info.ro

2 Răspunsuri la “Se caută bicicliști pentru Triathlon Challenge Mamaia, Cupă Europeană Premium”

  1. contabilica says:

    Antoanela manac e un pic mai mult decat vicecampioana nationala la Triatlon :) E chiar noua campioana.


Trackbacks / Pingbacks

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online