Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Arhiva tag-urilor | "Cursa Dunarii calaresene"

Cursa Dunării Călărășene: revin probele de foc, nisipul thailandez și crapul cu mămăligă!

Tags: ,


“Asaltul insulei” și “Ofensiva asfaltului”… Sună a două titluri de filme de acțiune. Dar nu sunt creații cinematografice și nici nu va participa Steven Seagal la Cursa Dunării Călărășene. Cei care se vor înscrie însă la acest concurs sunt un pic eroi, pentru că este o competiție care implică ceva rezistență, un dram de pasiune și este o experiență urmată de multe povești.

A treia ediție a Cursei Dunării
Călărășene are loc în 1-2 octombrie la Călărași. Vor fi două zile pline de competiție, într-un cadru natural deosebit. Cursa de șosea este ultima etapă din Road Grand Tour, cea mai importantă competiție de șosea din România, inițiată de Alex Ciocan. De asemenea, evenimentul va găzdui cea de-a doua ediție a Campionatului Național de Tandemuri. Cursa MTB și cursa prichindeilor se va desfășura pe un traseu mirific, pe Insula Mare a Ialomiței, înconjurată de Dunăre.

Fondul de premii va fi de peste 4.000 de euro (cash și produse și servicii sportive). La finiș, după ce veți termina cursa, veți depăna impresii la o porție bună de saramură de crap cu mămăliguță.

Probele de foc

La Cursa Dunării, puteți alege una sau mai multe dintre cele 4 probe, în funcție de gusturi (șosea/offroad) și de vârstă (probe pentru prichindei, prichindei mai mari și oameni mari).

Ziua 1 (1 octombrie): Ofensiva asfaltului

Clasica de 72 – cursă de șosea, 72km, ultima etapă din Road Grand Tour; pentru iubitorii asfaltului și ai vitezei, juniori și seniori, fete și băieți.

Campionatul Național de Tandemuri – a doua ediție; pentru toți cei care vor să pedaleze în tandem; va fi o competiție organizată în parteneriat cu Asociația Tandem; traseul este identic cu cel de la Clasica de 72; la ediția trecută, au participat 11 echipaje, poate va fi depășit recordul anul acesta!

Ziua 2 (2 octombrie): Asaltul insulei

Cursa insulei – cursă MTB unică în România: începe cu traversarea Dunării (Brațul Borcea) cu barca și startul și finișul au loc pe Plaja Mare din Călărași; 4 puncte de alimentare pe traseu și unul la finiș. Este un traseu mirific de aprox. 50 km (+/-, în funcție de cotele apelor Dunării), plat, cu nisip fin thailandez, cu drumuri de căruță și poteci prin pădure.

Întrecerea prichindeilor – pentru copiii de până în 7 ani care merg pe bicicletă. Este un mic traseu în care să se întreacă cei voinici.

Vă recomand cu mare drag acest eveniment, pentru că el combină tot ce-și poate dori un sportiv amator: un peisaj ieșit din comun, probe dozate ca energie și timp, antren și oameni nemaipomeniți!

Detalii despre competiție:

Cursa Dunării Călărășene, o sărbătoare a sportului pentru toți

Tags: , ,


Tot de la vajnicul Club Sportiv Smart Atletic, cel care organizează Triathlon Challenge, vine a doua ediție a Cursei Dunării Călărășene, în 12-13 septembrie, la Călărași. Cursa de şosea reprezintă ultima etapă din Road Grand Tour, cea mai importantă competiţie de şosea din România. De asemenea, concursul va găzdui și prima ediţie a Campionatului Naţional de Tandemuri după 1989. Fondul de premii generos, probele din care pot alege atât începătorii cât și avansații, decorul natural superb: iată câteva motive să vă înscrieți chiar acum (locurile sunt limitate)!

La Cursa Dunării Călărășene, puteţi alege una sau mai multe dintre cele 5 probe, în funcţie de gusturi (şosea/offroad) şi de vârstă (probe pentru copii, juniori şi adulți).

Ziua 1 (sâmbătă, 12 septembrie): Ofensiva asfaltului

1. Cursa clasică de 71,5 km, ultima etapă din Road Grand Tour, este țintită către iubitorii asfaltului şi ai vitezei, juniori și seniori, fete şi băieţi.

2. Campionatul Naţional de Tandemuri este la prima ediţie din 1990 încoace şi ne propunem să-l transformăm într-o tradiţie; cursa de 71,5 km este organizată în parteneriat cu Asociaţia Tandem.

3. Întrecerea copiilor până în 7 ani, pe un poligon special amenajat pentru ei, cu măsuri de siguranță.

Ziua 2 (sâmbătă, 13 septembrie): Asaltul insulei

4. Cursa insulei de 53 km este o cursă offroad unică în România: începe cu traversarea Dunării (Braţul Borcea) cu barca, iar startul și finișul au loc pe Plaja Mare din Călăraşi; este un traseu mirific, cu nisip fin, drumuri de căruţă şi poteci prin păduri, pe dig, prin lanuri de floarea soarelui şi plantaţii de Paulownia.

5. Cursa de familie va avea un traseu de 3 – 5 km (în funcţie de vreme), prin pădure; este un concurs pentru prichindeii de 7-13 ani care se vor întrece în familie; la această probă se pot înscrie numai echipe de doi participanţi, în formatul tată / mamă / bunică / bunic + copil.

Înscrierile se fac pe site-ul oficial și fiecare participant va primi un kit de concurs ce cuprinde, printre altele: tricou și număr de concurs cu cip de cronometrare, medalie de finisher, vouchere de reducere.

Evenimentul face parte din proiectul „Promovarea patrimoniului natural în zona Dunării Călărăşene prin ecoturism”, este finanţat prin POP 2007-2013 şi este organizat de Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Centrul Cultural Judeţean Călăraşi, cu sprijinul Clubului Sportiv Smart Atletic.

Fiți la curent cu noutățile despre Cursa Dunării Călărășene pe pagina de Facebook și în evenimentul de pe Facebook.

Cursa Dunării Călăreșene, sărbătoare pe două roți

Tags:


Pe 27-28 septembrie 2014 va invităm să petreceţi un weekend pe două roţi, cu două zile de competiţie într-o zonă superbă din România, în judeţul Călăraşi, la Cursa Dunării Călăreșene. Evenimentul face parte din proiectul “Promovarea patrimoniului natural în zona Dunării Călărăşene prin ecoturism” şi este finanţat prin POP 2007-2013, beneficiarul acestuia fiind Consiliul Judeţean Călăraşi. Timp de trei zile, judeţul Călăraşi se transformă în spaţiu de curse pe biciclete şi veți vedea în premieră locuri spectaculoase pe cursul Dunării călărăşene, ce urmează a fi transformate în trasee cicloturistice, accesibile oricărui pasionat (fost, prezent sau viitor) de mersul pe bicicletă.

Înscrierea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Se poate înscrie orice persoană (vârstă minimă = 14 ani). Puteţi alege unul din cele două trasee (MTB & şosea) sau puteţi să va înscrieţi la ambele competiţii.

Ziua 0 (vineri, 26 septembrie)

Preluarea kiturilor de concurs, şedinţa tehnică şi o prezentare a evenimentului, tură de recunoaştere.

Ziua 1 (sâmbătă, 27 septembrie)

Este dedicată MTB-ului, cu un traseu de aproximativ 56 km, cu start festiv din centrul oraşului Călăraşi şi finish în acelaşi loc.

Ziua 2 (duminică, 28 septembrie)

Va aşteaptă o cursa de 100+ km pe şosea.

Fiecare participant va primi un kit de concurs, care va cuprinde:

  1. Tricoul oficial al evenimentului
  2. Număr de concurs
  3. Cip electronic de cronometrare
  4. Medalie de finisher
  5. Voucher FishParty

Concursul nu are taxă de înscriere la nici o secțiune (MTB/Șosea). Fondul de premiere (curse + tombolă) este de peste 10.000 lei (premii în cupe, diplome, medalii și produse & servicii sportive).

Înscrierile se fac pe site-ul Clubului Sportiv Smart Atletic.

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online