Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Arhiva tag-urilor | "maratonul olteniei"

Maratonul Olteniei se întoarce

Tags:


Cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv energizat de Grupul CEZ în Romania dă startul la distracție și un stil de viață sănătos pe 30 și 31 august în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, dedicând astfel două zile de surprize și competiții sportive atât pasionaților de ciclism, dar și celor interesați de alergare în aer liber care vor să contribuie și la o cauză nobilă.

Dupa prima ediție în care peste 250 de persoane au pedalat pentru a asigura echipament sportiv elevilor Școlii Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea, acum a venit momentul să reunim efortul cicliștilor și al alergătorilor profesioniști sau amatori și să transformăm și mai mulți kilometri în energie pentru bine. Anul acesta, participanții pot opta pentru:

  • participarea în prima zi dedicată ciclismului, unde îi așteaptă două trasee pentru secțiunea întrecere, de 33 și respectiv 52 km și o plimbare prin oraș în secțiunea Family
  • participarea în a doua zi care este destinată alergării – cu două trasee, de 21 de kilometri, respectiv de 10 kilometri

Pe data de 30 august, dupa închiderea probelor din prima zi, și iubitorii de muzică vor fi răsplătiți cu un concert live în piața Mircea cel Bătrân, responsabil cu voia bună fiind Smiley care a acceptat invitația Grupului CEZ în România de a sărbatori cel mai important eveniment sportiv din Oltenia.

Înscrierile în competiție sau pentru plimbarea în oraș sunt deschise tuturor doritorilor pe baza unei taxe de participare care variază în funcție de data înscrierii. Până pe 28 august 2013, taxa de înscriere este de 50 lei pentru fiecare dintre cursele de ciclism și 45 de lei pentru fiecare dintre cursele de alergare, iar participanții care vor sa participe în ambele zile beneficiază de o reducere, taxa fiind de 75 lei. Desigur, așa cum s-a procedat și la prima ediție, toate fondurile colectate în urma evenimentului vor fi donate unei cauze sociale.

Traseul competițiilor, regulamentul de înscriere, programul celor două zile, detalii despre regulamentul concursului și premii pot fi consultate accesând www.maratonulolteniei.ro și www.facebook.com/maratonulolteniei.

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online