Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Arhiva tag-urilor | "nunta pe bicicleta"

Un mire, o mireasă și două roți

Tags: ,


Când le-am spus părinților și prietenilor că urmează să avem o nuntă pe biciclete, nici nu se așteptau la altceva din partea noastră, așa că reacțiile lor au fost firești. Nu mi-a zis nimeni că sunt nebună, m-au întrebat doar cum mă urc în rochia de mireasă pe bicicletă. Spun firești, pentru că toată lumea cunoaște că eu zi de zi vorbesc despre biciclete și, de cele mai multe ori, prefer bicicleta sau orice alt mijloc de transport alternativ mașinii, iar despre soț că-i înnebunit după plimbările în natură (cu MTB sau fără).

Din clipa în care am început pregătirile pentru nuntă aveam deja în cap planul A, planul B și planul C în ceea ce privește alegerea bicicletei din ziua cea mare. M-am gândit prima dată la un tandem, deși nu mai pedalasem vreodată pe unul și-mi părea că va fi cam complicat cu echilibrul, apoi la bicicleta mea de oraș pentru că am apărătoare de lanț și fustă și eu oricum mai pedalasem pe ea cu rochii maxi și în final la o bicicletă cargo, în care eu să stau ca o floricică, fără vreun risc în ceea ce privește rochia și soțul să pedaleze.

„Cum? Verighetele n-au biciclete?”

Nu ne-am gândit să facem nuntă tematică și să ne concentrăm strict pe imaginea bicicletei, vroiam să fie despre noi, iar dincolo de distracție și importanța ceremoniei în viața noastră, oamenii să ne regăsească în elementele nunții. Ceea ce a urmat însă, e mai mult din cauza mea :)

Așa am pornit la drum cu invitația de nuntă pictată de mine în care eram noi doi, o bicicletă, lavandă și animăluțe. Oamenii ne-au recunoscut imediat – eu o super biciclistă, el un super veterinar. Apoi ne-am luat și verighete, cu munți, pentru munțomanul din el, dar și pentru faptul că el mi-a insuflat dragostea de munte. De la verighete, a venit și motto-ul nostru „Dragostea noastră să fie durabilă ca munții”, deși fie vorba între noi, prietenii m-au întrebat „Cum? Verighetele n-au biciclete?”.

Pe măsură ce imaginea rochiei se contura în mintea mea, dar și în mâinile Danei, care cosea cu migală un velociped cu mărgeluțe roșii, am ajuns la concluzia că ar fi cel mai bine pentru toată lumea ca eu să mă urc cuminte într-un cargo bike. Marian, zis și Uleiosul, m-a ajutat mult și-i sunt foarte recunoscătoare, că în ziua nunții și-a făcut timp și mi-a adus la porțile hotelului, împreună cu un buchet de lavandă, bicicleta minunată cargo de la Biciclop (cărora le mulțumesc pentru contribuție).

N-am renunțat însă la bicicleta tandem, pe care am pedalat cu o zi înainte, la cununia civilă și pe care toate viitoarele mirese bicicliste și îndrăznețe o pot lua cu împrumut de la Smart Atletic. Le mulțumesc lor pe această cale, pentru susținere și încredere. Temerea mea s-a adeverit și mi-a luat ceva timp să-mi găsesc echilibru pe tandem, iar dacă mă întrebați de ce, ei bine, eu mă înclin în altă direcție față de soțul meu, atunci când pornesc bicicleta, așa că am ezitat până să pornim amândoi spre aceeași direcție.

Am avut o mulțime de elemente cu biciclete, cum ar fi umerașele, literele A&A care stăteau pe masa noastră, cutia de verighete, placecard-urile pentru invitați, toate pictate de mine, biciclete ghivece, pline cu flori sau prăjituri/tort, papionul mirelui, roți de biciclete pline cu flori, pentru care le mulțumesc băieților de la Cityclete. Tot eu am pictat și mărturiile, niște magneței de pus pe frigider, tot cu biciclete, care erau așezate în două coșuri ale unei biciclete și care aveau etichete cu biciclete. Hai că v-am înnebunit de tot așa-i?! Să știți că am avut și ceva animăluțe, pe masa veterinarilor erau placecard-uri cu urechi de animăluțe – pisică, iepure, vacă, cerb, cal, chiar și mirele a avut urechi de iepure, cu dedicație, pentru proaspătul titlu de doctorat obținut, pe tema iepurașilor.

Pedalând spre biserică

Unul din cele mai memorabile momente de la nuntă a fost alaiul de bicicliști care m-au condus până la biserică. Fantastic sentiment, am fost așa de fericită încât nu m-am putut opri din râs. Aveam acea imagine din copilărie în care mirele și mireasa erau conduși în mașini scumpe alese, iar ca decor pe mașină li se punea o păpusă de plastic, îmbrăcată în mireasă eventual și alaiul de mașini din spate claxona, ca să știe tot orașul. M-a cuprins cea mai mare bucurie când am auzit la noi numai clinchete, spițe și aplauze din partea trecătorilor. Țin minte că o doamnă m-a întrebat dacă e o făcătură, e un eveniment deghizat sau dacă eu chiar sunt mireasă de-adevăratelea.

Am fost fotografiată cu telefonul de toată lumea, ba chiar cu aparate profesionale de cei care aveau întâmplător la ei. Așa am ajuns să primesc fotografii de la Daniela, o trecătoare aflată în punctul culminant al călătoriei noastre până la biserică, când a început să plouă torențial, cu soare însă :)

Am intrat în curtea bisericii în aplauzele părinților, rudelor și prietenilor, care au declarat cu bucurie că suntem inediți, iar mireasă într-un cargo bike n-au mai văzut vreodată. Preotul care a oficiat slujba ne-a urat să rămânem sportivi și sănătoși, iar la final ne-a făcut o poză cu telefonul, să ne aibă ca amintire.
Petrecerea a continuat la un cort, pe un câmp, la marginea Bucureștiului, părinții ne-au lăsat liberi să ne organizăm așa cum dorim, am trecut cu fericire și dragoste de ziua pe care am pregătit-o cu atenție mai bine de un an de zile, fără comentarii răutăcioase sau tras de mânecă cu „așa se face”. În memoria invitaților am rămas „originali și unici”, „inediți și fantastici”, asta probabil pentru că ei n-au mai văzut o nuntă pe biciclete încă. Până la urmă, noi n-am făcut un efort special, am fost noi doi, normali, de zi cu zi.

Credit foto: Cristian Ana, Rais Photography, Ionuț Popescu, Daniela Apreutesei.

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online