Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

Arhiva tag-urilor | "triatlon"

Triathlon Challenge Mamaia: trei specii noi de triatloniști

Tags: , ,


Doar mă știți de mic și știți despre mine că pun umărul cu drag la organizarea evenimentului anual Triathlon Challenge Mamaia. Dacă la început priveam cu scepticism, mirare și admirație triatlonul, acum această “practică” îmi este tot mai familiară și-mi permit, de la an la an, să mă detașez un pic de agitația celor trei probe și să cuget.

Anul acesta, am observat trei tendințe la Triathlon Challenge Mamaia 2015.

1. Triatlonistul corporatist

Una este alergarea în jurul blocului, alta este să alergi 10 km; una este să înoți în concediu cîteva sute de metri, alta e să dai din brațe 1,5 km; una e să ieși cu bicicleta în parc sau pe șosea sau la adunări publice, alta e să pedalezi 40 km. Sigur, vorbesc aici numai de proba olimpică. Ei bine, noul triatlonist este cel de corporație. Am văzut anul acesta la Mamaia participanți de la tot felul de companii, pentru care jogging-ul era doar un mod de a încerca să rămînă în formă. Aceștia au trecut de la triatlonul de plăcere la triatlonul de performanță.

Triatlonistul de corporație are în general program fix, deci își poate planifica antrenamentele, are venituri bunicele și are colegi cu care se poate antrena. Cei care în anii trecuți erau timizi la start abia așteptau anul acesta să sară în apă la proba olimpică. Au un spirit mai optimist, au timpi mai buni pe probe, merg și la triatloane din străinătate. Unii dintre ei le insuflă acest spirit și copiilor lor, ceea ce mă duce la a doua tendință…

Citiți articolul integral la Cyberculture.ro

Învățați copiii cu duatlonul sau triatlonul!

Tags: , , ,


Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare concurs de acest gen din Europa de Est şi Balcani, integrează anul acesta competiţia „Start Campioni la Triatlon”. Concursul marchează startul etapei naţionale a programului cu acelaşi nume destinat bazei de selecţie şi pregătire a tinerilor sportivi.

Astfel, copiii din toată ţara cu vârste între 8 şi 12 ani sunt aşteptaţi să se înscrie la următoarele probe:

Aquatlon – 200 de metri înot, 1.25 km alergare

Duatlon – 1.25 km alergare, 5 km bicicletă, 1.25 km alergare

Pentru înscrieri şi mai multe informaţii, cei interesaţi pot accesa website-ul oficial.

Proiectul „Start Campioni la Triatlon” va continua în perioada septembrie-noiembrie cu o serie de evenimente regionale, cu scopul de a le prezenta copiilor din ţară oportunităţile şi benefiicile practicării triatlonului, în oraşe precum:

  • Târgu Mureş
  • Brăila
  • Constanţa
  • Oradea
  • Braşov
  • Bucureşti

Lista completă de oraşe şi detalii despre înscrierile regionale sunt disponibile pe www.frtri.ro.

Se caută bicicliști pentru Triathlon Challenge Mamaia, Cupă Europeană Premium

Tags: , , ,


Ediția 2015 a evenimentului sportiv Triathlon Challenge Mamaia se anunță una explozivă prin premiile puse la bătaie, calitatea participanților, locul de desfășurare și mai ales miza europeană. În acest an, triatlonul de la Marea Neagră este Cupă Europeană Premium.

Evenimentul este cu atât mai important cu cât au loc maximum trei evenimente premium pe an la nivel de continent. În 2015, vor fi doar două cupe premium în Europa – Triathlon Challenge Mamaia și Holten Triathlon, fapt ce plasează ţara noastră în topul ţărilor cu un potenţial enorm de creştere din punct de vedere sportiv şi competiţional. Triathlon Challenge Mamaia este cel mai mare triatlon din Europa de Est și Balcani și este etapa finală (a șasea) din Romanian Triathlon Series.

De la Cupă Europeană la Cupă Mondială

În 4-6 septembrie, la ediția a VII-a a concursului Triathlon Challenge Mamaia, participanți din peste 20 de ţări se vor lupta pentru un fond de premii dublu față de anul trecut, adică în jur de 30.000 de euro! De asemenea, punctajele în clasamentul ETU sunt semnificative: acestea cresc de la 250 de puncte pentru cupa normală la 400 pentru cupa premium. Avem astfel garanția că la Mamaia se vor întrece unii dintre cei mai buni triatloniști din lume. În lista punctelor ITU, cupa europeană și cupa premium au același număr de puncte pentru câștigător, adică 200 de puncte.

Cupa Premium este pasul final dinaintea Cupei Mondiale. Triathlon Challenge a arătat că poate face față provocărilor logistice și de organizare și va demonstra anul acesta că este o competiție demnă de triatloniștii cei mai buni din lume.

Înscrierile sunt în toi pe site-ul european oficial și lista celor înscriși poate fi consultată acolo în orice moment. Până la momentul redactării, erau înscriși peste 70 de băieți și 15 fete. România va fi reprezentată de doi sportivi de top, Alexandru Diaconu și Antoanela Manac.

Concursul va fi transmis live la Livestream.com. Imaginile de mai jos se vor activa în momentul desfășurării:


Alexandru Diaconu (28 de ani) a participat la primul triatlon în 2004, la Timișoara. Competițiile lui preferate sunt IronMan, deoarece îl forţează să-și depăşească limitele. Diaconu este mândru de rezultatele obținute la două competiții: cursa de Ironman din 2009 (locul 19) și Campionatul Mondial de HalfIronman din LasVegas 2011 (locul 13 la categoria de vârstă).

Antoanela Manac (20 de ani) este legitimată la CS Atena Constanța și este campioană națională și balcanică la duatlon, vicecampioană națională la triatlon și a obținut locul 11 la Cupa Europeană de la Alanya. În 2014, a obținut locul 1 la Triathlon Challenge Mamaia, proba sprint.


Probele individuale și de echipă

La Triathlon Challenge Mamaia, vă puteți înscrie la proba care vi se potrivește cel mai bine.

Probe individuale

Proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare
Proba sprint: 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
Proba olimpica: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipă

Ștafeta sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
Ștafeta olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probele de alergare și ciclism se desfășoară pe șosea, în condiții de siguranță, pe o suprafață plată 100%. Înotul se face în Lacul Siutghiol, cu start și finiș la ponton. Chiar dacă la Mamaia participă de obicei mulți sportivi profesioniști, evenimentul de pe Litoral este ideal pentru cei care doresc să participe la primul lor triatlon. Argumentele pentru acest pas sunt multiple: distanța este scurtă și accesibilă, traseul este prietenos, infrastructura este aceeași ca și cea a Cupei Europene, kit-ul de concurs este identic cu cel oferit profesioniștilor, deci începătorii vor fi tratați ca adevărați sportivi.

Mai multe informaţii despre Cupa Europeană Premium, dar şi competiţia de amatori gasiţi pe site-ul evenimentului http://www.trichallenge.ro/.

Susținători și parteneri

Ediția a VII-a a competiției Triathlon Challenge Mamaia este susținută de Primăria Municipiului Constanța și Orange România, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon. Partenerul tehnologic este HTC. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic. Partenerii evenimentului sunt: Skoda, Castrol, Intersport, Bellotto, Vega Hotel, Ciuc, Generali, Felt, PowerBar, Polar, TYR, S-Karp, Regina Maria. Parteneri media: Europa FM şi Gazeta Sporturilor.

Foto: Triathlon Challenge, Antoanela Manac (FB), Nutritionist.info.ro

TriKids, alergare și pedalare pentru copiii activi

Tags: , , ,


TriKids vrea să demonstreze că un copil sănătos și vesel se dezvoltă și prin sport. Triatlonul celor mici va reuni familiile în 1 noiembrie, pe Stadionul național de rugby “Arcul de Triumf”. Grijile şi problemele de oameni mari se lasă acasă, iar energia şi bucuria se pun la pachet şi se lasă să zburde libere acolo.

Au fost păstrate probele de anul trecut:

  • cros
  • duatlon
  • family fun run
  • rugby tag

Indiferent de vârstă şi pregătire sportivă, cei mici se vor putea întrece în cadrul unei competiţii prietenoase.

CROSUL COPIILOR

Proba are starturi diferite, pe patru categorii de vârstă. Se poate înscrie orice copil cu vârsta cuprinsă între 4 și 14 ani.

DUATLON

Proba are starturi diferite, pe patru categorii de vârstă. Copiii vor primi cipuri electronice de cronometrare. Kit-ul de participare include tricoul oficial al evenimentului și numărul de concurs.

FAMILY FUN RUN

Este o probă uşoară, plăcută, de îndemânare. Părinții vor face echipă cu copilul/copiii şi vor alerga împreună între 660 metri şi 1,3 km. Fiecare persoană aleargă o tură de teren şi predă ştafeta la finalul turei.

Toate detaliile despre program, probe, înscrieri și taxe sunt pe site-ul Smart Atletic. Pe pagina de Facebook a asociației sportive, veți găsi un album foto de la ediția de anul trecut.

Deci, haideți cu prichindeii cu mic, cu mare, în 1 noiembrie, începând cu ora 10, la Trikids 2014!

Foto: George Hari Popescu (pentru Smart Atletic)

FOTO şi VIDEO Bioeel, triatlonul de la Târgu Mureş

Tags: , , , , ,


Pe 9 iulie a avut loc Bioeel Triathlon Challenge. Cum Târgu Mureș e în alt capăt de țară, am resimțit bine drumul lung de 11 ore. Dar nu ne plângem că doar…tineri suntem și în putere. Citeşte întregul articol

VIDEO Fără Asfalt, dar cu noroi şi voie bună

Tags: ,


“Un triatlon fără asfalt, cu înot într-o mare aproape înghețată (13-14 grade), alergare pe faleză și ciclism hop-hop (off-road, cu mult noroi, printre lanuri de grâu, păduri și vegetație luxuriantă, șerpi, broaște țestoase și ștruți)”, spunea Bogdan în articolul anterior despre această competiţie. Citeşte întregul articol

FOTO şi VIDEO: Triatlonul celor 100

Tags: ,


Satul Reci vă spune ceva? Dar lacul Reci? Dacă răspunsul este nu, atunci daţi o căutare pe Google sau identificaţi-l direct pe Google Earth. Anul acesta am ajuns şi eu prima dată în aceste ţinuturi mărginite de grădina carpatică, la Triatlonul de la Reci. Asta după ce, cu o zi înainte, am trăit aventuri biciclistice pe Transfăgărăşan. Citeşte întregul articol

Saint Ana Lake Xterra Triathlon – impresiile Ancăi

Tags: ,


Am primit de la Anca (let Facebook introduce her :p) un material cu impresii de la Triatlonul de acum 2 săptămâni, un triatlon montan, găzduit de lacul Sfânta Ana şi împrejurimile acestuia. După cel fără asfalt, Anca şi-a adunat puterile şi s-a aventurat şi la Sf. Ana.

Redau mai jos cele povestite de ea (cu bune şi rele). Nu m-am putut abţine şi mi-am băgat puţin nasul printre paragrafe, făcând unele intervenţii, subliniate ca atare. Foto: Anca la Picassa


Sâmbătă, 3 iulie 2010, s-a desfăşurat în zona Lacului Sf. Ana din apropierea staţiunii Băile Tuşnad primul triatlon montan din România, la care au participat atât sportivi de performanţă, cât şi amatori, iubitori de mişcare în aer liber şi natură. Probele au constat în 700 m înot, 23 km MB şi 6,2 km alergare.

Categoriile de participanţi au fost:

feminin – 10 concurente la individual

masculin – 63 de concurenţi la individual

ştafetă – 25 de echipe formate din câte 3 membri

La înscriere a existat şi o departajare pentru participanţii de tip corporate, fapt ilustrat printr-o taxă de participare mai mică. Aceasta a lipsit însă la premiere, contrar celor asumate pe site-ul competiţiei: ”Cursa este divizată pe categorii de sex, vârstă şi organizatorul îşi ia libertatea, pe lângă clasamentele obişnuite unui astfel de concurs, să facă un clasament separat pentru angajaţi corporate”.

Păi, dragă Anca – spune acolo că organizatorul „îşi ia libertatea”. Asta înseamnă că a rămas la atitudinea acestuia dacă se face şi premierea conform acestei departajări. Eu cred că se poate imputa că nu au făcut asta. Oricum, este o remarcă foarte bună, de care ar trebui să se ţină cont pe viitor.

Taxele de participare au fost, pe categorii, următoarele:

20 euro/persoană la individual

15 euro/persoană la Ştafetă şi Corporate, precum şi pentru membrii cluburilor sportive

10 euro/familie.

Organizatorul principal a fost Extreme Sport Club din Băile Tuşnad, sprijinit de Asociaţia Aktivity din Băile Tuşnad şi de o serie de sponsori, precum:  Paprika Latino, Consiliul Judeţean Harghita, 2Actives, Hotel Fortuna, Gatorade, Apemin Tuşnad, OTP Bank.

Având în vedere că majoritatea participanţilor sunt amatori, obiectivul principal declarat al evenimentului a fost promovarea sportului de masă în aer liber, într-un mod organizat.

Concursul a debutat cu o întârziere de aproximativ 45 de minute cu proba de înot. Din cauza pericolului de accidentare la picioare, s-a renunţat la startul de tip australian, care înseamnă pornirea pe uscat şi alergarea către apă, toţi concurenţii aliniindu-se în apă şi aşteptând fluierul arbitrului. Cei 700 m de parcurşi implicau traversarea pe lăţime a lacului Sf. Ana, aflat la o altitudine de 950 de m şi cu o temperatură de aproximativ 20-23 de grade. Primul care a ieşit din apă a parcurs distanţa în 7 minute şi 31 de secunde, iar ultimul a avut nevoie de 23 de minute şi 41 de secunde.

După ieşirea din lac, fiecare concurent, având un cip de cronometrare, trebuia să treacă peste pragul albastru montat pentru înregistrarea timpilor de concurs şi să intre în zona de tranziţie, unde se afla restul echipamentului pentru următoarele probe.

A doua probă a fost cea de mountain bike şi în cronometrarea timpului de parcurgere a acesteia era inclus şi timpul de tranziţie în care concurentul se schimba de costumul de înot şi se echipa pentru biking. Din cauza ploilor abundente şi a furtunilor din zilele precedente, segmentul de mountain bike, cu o diferenţă de nivel de cca. 400 de m, se anunţa cu precădere noroios şi în mare parte tehnic, parcurgând în mare măsură porţiuni de pădure, foarte lungi, rampe şi pante abrupte. Un bun sfat dat la şedinţa tehnică dinaintea startului a fost acela de a lăsa active suspensiile chiar şi la urcări şi, cu dezavantajul de a pierde probabil minute, am ascultat acest sfat din motive de siguranţă.

Din cei 23 de km ai probei, aproximativ 5 km s-au derulat pe asfalt. Porţiunile de noroi s-au deosebit de alte circuite competiţionale (cum ar fi cele din Miercurea Ciuc, Mediaş, Gărâna, Bucureşti) printr-o calitate diferită a noroiului, precum şi prin cantitatea acestuia, existând la un moment dat un segment de 4-5 ”valuri” verticale de noroi care îţi treceau de nivelul gleznei.

Avantajul calităţii noroiului a fost acela că nu se lipea nici de tălpi, nici de cauciucuri, astfel încât pe o distanţă de probabil 12-15 km de noroaie nu mi  s-a blocat roata nici măcar o dată (cine a participat la Prima Evadare din 10 mai din Bucureşti sau la Maratonul Medieval Mediaş din 19 iunie ştie exact la ce mă refer, acolo având parte de un fel de lut lipicios şi greu de îndepărtat, care se acumula în tăvălugi imenşi pe bocanci şi pe roţi şi furci).

Pe traseu nu am întâlnit vietăţi, dar am auzit la un moment dat un mormăit de urs, zona fiind declarată ca ”periculoasă” tocmai din acest considerent. Şi trebuie să recunosc că m-a însoţit uneori o nelinişte destul de puternică J.

Traseul a fost foarte bine marcat (cu siguranţă cel mai important aspect al unei competiţii de viteză) şi trebuia să urmăreşti benzi albe şi alb/albastre. Pe traseu au existat 2 puncte de alimentare: la km 15 şi 20. Cel mai bun timp la mountain bike a fost de o oră şi 18 minute (individual masculin), iar cel mai îndelungat timp a însemnat, pe cele 3 categorii premiate: 3 ore 24 minute (individual masculin), 3 ore 35 minute (individual feminin) şi 3 ore 51 de minute la ştafetă.

Ultima probă a constat în alergarea celor 6,2 km – cu o diferenţă de nivel de 175 m, iar timpul de cronometrare al acesteia includea şi timpul de tranziţie petrecut pentru schimbarea echipamentului de mountain bike.

Şi acest traseu a fost deosebit de bine marcat, de data aceasta cu bandă alb/roşie. Primii aproximativ 2 km au fost urcare aproape brutală prin pădure până la Cabana Lacul Sf. Ana, de unde se intra pe terenul accidentat care parcurgea campingul plin de corturi şi petrecăreţi de weekend, reintrând apoi în pădure, cu urcuşuri şi coborâşuri prin frunziş, ajungându-se apoi la nivelul lacului şi urmând malul acestuia de jur împrejur până la finiş.

Aici ţi se lua imediat cipul de cronometrare şi erai aşteptat cu o medalie de participant, pe care unul dintre voluntarii din partea organizatorilor ţi-o atârna frumos de gât (din păcate, lipsea fotograful, aşa cum au lipsit fotografii şi din puncte-cheie ale traseelor).

Locul 1 la individual feminin a parcurs probele în 2 ore şi 41 de minute, obţinând victoria în mod vizibil datorită probei de bicicletă (o oră şi 45 de minute), pe un clasament general individual ocupând locul 21. La individual masculin timpul total a fost de o oră şi 59 de minute, iar la ştafetă de 2 ore şi 3 minute. Conform rezultatelor afişate pe site-ul concursului, au existat două abandonuri, câte unul la fiecare categorie de individual.

M-am clasat pe locul 6 la individual feminin (din 10 concurente) şi pe locul 62 într-un clasament general la individual mixt (clasament nepublicat însă de organizatori). Cel mai mult am pierdut, în mod surprinzător, la proba de bicicletă, fiind de altfel singurul sport pe care îl mai practic cât de cât constant.

La înot am ieşit după 17 minute, iar alergarea s-a situat undeva la 54 de minute (inclusiv timpul de tranziţie de min. 7 minute, după calculele mele), surprinzător de bine, având în vedere terenul şi faptul că nu îmi place să alerg.

Am avut parte de o vreme excelentă, ceea ce a contat imens, chiar dacă vineri natura se dezlănţuise pe la ora 16-17.

A fost al doilea triatlon din viaţa mea, primul fiind cu o săptămână înainte, pe litoral. Diferenţa dintre cele două evenimente este foarte mare şi orice comparaţie este inutilă.

Povestea detaliată (mmm… da, există şi o poveste detaliată; Anca are muuultă răbdare) & fotografiile pe care am reuşit să le fac, pot fi văzute pe blogul personal.

Foto deschidere: Ciclism.ro

FOTO, VIDEO: Impresii după Triatlonul fără asfalt

Tags: ,


Pentru că suntem pe un site dedicat bicicliștilor urbani, dați-mi voie să explic – triatlonul este o competiție sportivă complexă, alcătuită din 3 probe: înot, ciclism și alergare.

Recomand tuturor iubitorilor deplasării pe bicicletă să meargă măcar o dată în viață la o astfel de competiție (dacă nu ca participant, măcar ca spectator). Ceea ce am văzut și trăit la acest eveniment este unic. Da, a fost înainte de toate o experiență unică. Am plecat acolo ca observator, dar nu m-am putut abține și am făcut proba de bicicletă. Citeşte întregul articol

Fără asfalt, pe litoral

Tags: ,


Ce-ţi place mai mult: să înoţi, să alergi sau să pedalezi? La triatlonul Fără asfalt din 26 iunie, poţi face totul sau numai ce probe doreşti. Şi dacă nu te pricepi la una dintre probe, poţi face ştafetă cu prietenii.

Ai 3 variante de participare:

  1. Tura scurtă: din fiecare cîte puţin
  2. Ştafeta: faci tu o probă şi prietenii le fac pe celelalte două
  3. Tura lungă: treci prin toate probele singur

Totul se petrece în 2 Mai şi Vama Veche. Dacă vrei să participi, ai de făcut următoarele:

Dacă n-ai bicicletă, vezi variantele de închirieri, dar ai grijă pentru că ai nevoie de un MTB, bicicletele de oraş n-au ce căuta la concurs.

Foto deschidere: Green Prophet

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online