Parcarea verticală pentru biciclete
Peste tot în lume, arhitecţii şi autorităţile locale se gîndesc la soluţii ieftine şi eficiente de parcare pe stradă a bicicletelor. Iată o idee trăsnită care e posibil să prindă.
Peste tot în lume, arhitecţii şi autorităţile locale se gîndesc la soluţii ieftine şi eficiente de parcare pe stradă a bicicletelor. Iată o idee trăsnită care e posibil să prindă.
Producătorii de biciclete din China ţintesc acum clasa high-end a pieţei, pentru a se putea menţine în industrie şi profită de faptul că oamenii au bani de cheltuit pe biciclete.
Joe Oakley are 19 ani şi, dacă tot ştie să facă acrobaţii pe bicicletă, s-a gîndit că şi telespectatorii britanici ar fi interesaţi să-l vadă. Participarea lui la Britain's Got Talent a impresionat.
Un concurs simbolic de pedalare, spre beneficiul unor copii. Voi alegeţi copiii care ar merita să profite de rezultatele acestei iniţiative.
Ştii care e cel mai spectaculos traseu pentru biciclete din România? Spune-le şi celor de la FreeRider, ca să cîştigi o bicicletă.