Pe site-ul Bicicletăria de casă, Vartan Martaian povesteşte cum transformă o grămadă de fiare într-o bicicletă funcţională. Textele sale sunt însoţite de fotografii măiestre, spre deliciul bicicliştilor urbani. L-am tras de limbă şi iată ce mi-a mai povestit.
Crezul lui este exprimat simplu pe site:
Despre pasiunea pentru bicicletele vechi și suple de oraș. Despre plăcerea de a readuce la viață biciclete care și-ar fi aflat locul la cimitirul de fiare pe două roți. Despre biciclete olandeze, mai vechi sau mai noi, dar neapărat grațioase.
Acest om este un şofer veteran – are carnet de 19 ani – dar spune că merge cu maşina numai cînd are ceva greu sau voluminos de cărat. Ar merge numai cu bicicleta prin Bucureşti, dar acest oraş pe care-l califică drept ostil deoarece îl obligă să meargă mult prea mult cu transportul în comun.
Şurubăraie, vaselină, sudoare
Vartan s-a apucat de recondiționarea „roajbelor vechi” nu pentru că ar fi vreun geniu tehnic, ci pentru că s-a păcălit cînd a luat de pe Okazii.ro prima bicicletă olandeză. Vînzătorul îl asigurase că „funcționează totul perfect”, cînd, de fapt, nimic nu mergea: frînele nu țineau, cutia de viteze nu schimba, butucul din spate era aproape blocat, coroanele bilelor erau rupte, era foarte ruginită.
Ce mai, era o mortăciune, și aveam doar două opțiuni: ori o aruncam așa cum era, ori o desfăceam și încercam să o repar, iar dacă nu reușeam, o aruncam desfăcută. De pierdut nu aveam ce pierde, în afară de timp – nu că nu ar fi și el prețios !
Nu are instinct de mecanic, nici măcar de biciclete, nici acum nu are habar cum sunt frînele pe disc, nu ştie care sunt diferențele dintre Shimano Acera, Alivio, Deore, XT sau altă serie, doar bănuieşte ce înseamnă ergopower, dar, de fapt, nici nu-l interesează.
Mă lasă rece toate detaliile tehnice de la OZN-urile scumpe care defilează pe străzi. Mie îmi plac bicicletele suple, mă interesează eleganța, iar dacă o bicicletă veche îmi place, încerc să o readuc la viață. Plăcerea de a le învia și încăpățînarea zic eu că mi-au compensat stîngăciile tehnice. Pe mine mă interesează rezultatul, vreau să am bicicleta frumoasă și aranjată, veche, dar și funcțională.
Toţi membrii familiei sale au biciclete, „fiecare după mărimea sa”, dar nu le pot folosi nici ei atît cît ar vrea, din cauza sufocării cu mașini pînă și a trotuarelor sau a așa-ziselor piste pentru biciclete.
Biciclete graţioase şi plimbări muntoase
Vartan ar dori foarte mult să facă o tură cu bicla prin țară, dar spune că nu are atît curaj încît să-şi „rişte pielea pe șoselele României de astăzi”.
În copilăria mea, prin anii ’80, am mers de două ori la kilometrul 36 pe autostrada București-Pitești, pedalînd în urma combinelor sau ținîndu-mă de remorcile tractoarelor, dar erau alte vremuri. Am mers și la Snagov, dar azi gata, s-a zis, nu vreau să fiu în locul biciclistului de la Otopeni pe care l-am văzut trîntit de o mașină peste gard !
Stocul din atelier este format deocamdată din trei biciclete într-adevăr vechi, cu piese mai rare. Meşterul biclar încearcă să țină cont de „fasonul original” cînd le recondiţionează.
Nu nichelez, prefer să las metalul nud lustruit, încerc să nu-i pun biclei „implanturi de silicon”, nu trebuie să pară că bicicletei îi este rușine cu vechimea ei, vreau să-i păstrez din noblețea vîrstei.
Are însă și biciclete moderne, cu cadre suple, de oțel, grele dar elegante. A ajuns să nu mai suporte cadrele de aluminiu:
E adevărat că-s ușoare, dar sunt grosolane și dizgrațioase. Și am ajuns să nu mai suport nici bicicletele cu roți de 26 de inch, după ce am ajuns să călăresc vechiturile cu roți de 28 de inch.
Vartan Martaian – un artizan al bicicletelor graţioase. Daţi o raită pe site-ul lui sau citiţi o poezie – e cam acelaşi lucru.