Ceea ce acum cîțiva ani era doar un deziderat și era discutat de grupulețe de bicicliști, după plimbări în grup, acum a devenit realitate: avem o comunitate solidă, numeroasă, bine educată și dinamică, gata să poată schimba lucrurile.
Am pedalat în 27 octombrie în zgomot de claxoane nervoase. Conservarii bucureșteni au ieșit cu mașina sîmbăta în oraș, pentru că asta au învățat la grădi, în școală și în familie.
În 1 octombrie, la Seini, în Maramureş, are loc un marş al bicicletelor. Prilej de concurs cu premii, concert folcloric şi transmisiune în direct la Radio România Actualităţi.
Cam 100 de oameni, o ploaie temeinică, o tristeţe urbană, biciclete consolate de un gînd în Bucureşti. Săptămîna trecută, Budapesta a adunat 10.000 de bicilişti pe străzi. În 29 sep., Bucureştiul a adunat cca 100. Dar a plouat, deh...
Ne-am făcut datoria de cetăţeni europeni: am pus şi Capitala pe harta mobilităţii urbane, în 22 septembrie, cînd a fost O zi fără maşina mea, în oraşul meu. Concluzia: suntem români în continuare, mai avem nevoie de şcoală, Europa mai are mult să ne aştepte.
