Bicla.ro pe Twitter Bicla.ro pe Facebook Trimite-ne un e-mail

SUA pe bicicletă: Biciclist de ocazie în ţara tuturor posibilităţilor

Publicat la 03 decembrie 2010 de Alexandru-Brăduţ Ulmanu

Cel mai bine vezi Manhattan-ul pe bicicletă. Cu bicla mergi unde vrei. O laşi unde vrei. Ştiu din proprie experienţă, chiar dacă experienţa asta e veche de vreo 18 ani, când am ajuns pentru prima dată în New York. Am avut atunci o cursieră galbenă şi veche, dar tare bună, împrumutată de la un prieten. Vreme de 4 zile, m-am dat cu bicla prin Manhattan, cu Zenit-ul de gât.

America e patria automobilului, cu toate zonele alea construite anume pentru maşini, unde să fii pieton e, dacă nu ilegal, atunci oarecum sinucigaş. Cu toate astea, se nasc şi în SUA biciclişti, ba încă cum.

Abstinent de bicicletă

Acum, însă, sunt abstinent de bicicletă. De câteva luni mă mut dintr-un oraş în altul, iar bicla mea luată de pe Amazon.com (a ajuns cu o roată niţel descentrată, dar în rest totul OK) zace acum într-un depozit.

Am petrecut, recent, trei luni, chiar în Manhattan. Am stat într-o zonă în care se bicicleşte bine, pe lângă George Washington Bridge, dar n-am apucat să dau la pedale nici măcar la vreo sală de sport. Am privit însă cu jind la bicicliştii care se dădeau pe malul Hudson-ului, de-a lungul căruia pista de biciclete se întinde de sus, din parcul Inwood (unde, zice legenda, indienii au vândut Manhattan-ul albilor pe mărgele) până jos, în districtul financiar. (Dacă vă interesează, găsiţi aici harta pistelor de biciclete din Manhattan).

Dar nu e cazul să-mi plângeţi de milă, pentru că, dacă chiar aş fi ţinut neapărat să mă cocoţ semeţ în şa, aş fi putut închiria fără probleme o bicicletă. Dacă n-am făcut-o, e doar fiindcă, spre ruşinea mea, nu sunt un biciclist împătimit decât uneori, pentru perioade limitate de timp, care nu coincid întotdeauna cu şederile mele la New York.

Universităţile sunt bike-friendly

Au fost, însă, şi vremuri mai bune, biciclistic vorbind. După mine, mediul cel mai propice bicicletei, în Statele Unite, este cel universitar. Pe lângă faptul că sunt, de regulă, o încântare din punct de vedere arhitectural, campusurile universitare americane se pot mândri adesea cu un trafic à la Amsterdam . De fiecare dată când am sălăşluit într-un astfel de mediu pentru o perioadă mai îndelungată (adică de două ori), am împărtăşit şi eu, adesea, experienţa goanei pe alei înguste şi pitoreşti, printre clădiri cărămizii şi veveriţe roşcovane (sau invers).

Ba, acum vreo zece ani, când mă aflam la Los Angeles, am cutezat chiar să părăsesc pe cele două roţi mediul familiar al campusului University of Southern California şi să mă avânt, pe aceleaşi două roţi, cale de vreo două ore şi mii de kilometri (aşa au părut), până în Venice Beach, la ocean.

“Idiotule, ai trecut prin trei zone în care puteai să fii împuşcat”, mi-au spus, după prima astfel de escapadă solitară, nişte amici americani de rasă albă. Exagerau. Am mai făcut drumul respectiv şi niciodată nu m-am simţit mai safe ca pe bicicletă (aici iau în considerare şi faptul că bătrânul Ford Escort pe care l-am achiziţionat ulterior avea probleme serioase cu coloana de direcţie).

Hill e cuvântul-cheie în Chapel Hill

Mai recent, am avut ocazia să petrec vreo doi ani într-un orăşel universitar din Carolina de Nord, pe coasta de est a SUA. Chapel Hill e, cel puţin pe alocuri, un fel de pădure în care cineva a pus şi nişte case. Pe anumite străzi nici nu mi-am dat seama că sunt case decât atunci când a venit toamna şi s-au mai rărit frunzele, ocazie cu care am zărit nişte luminiţe în spatele copacilor.

Acuma, pe bune, localitatea e faină tare. Singura problemă, în cariera mea de biciclist ocazional prin Chapel Hill, am avut-o, la scurtă vreme după ce mi-am cumpărat bicicleta, cu cel de-al doilea cuvânt din denumirea oraşului: Hill. Adică deal.

De fapt, în Chapel Hill sunt mai multe dealuri, ceea ce nu era o problemă, pentru unul care nu se mai suise în şa de ani de zile, atunci când mergeai la vale. De câteva ori, însă, am crezut că mor pedalând la deal, ocazie cu care mi-am tras nişte castane virtuale pentru proasta inspiraţie de a-mi lua o bicicletă cu un singur disc la pedalier. În scurt timp, însă, muşchii picioarelor mi s-au călit şi a început să mă doară în fund, sau, mă rog, să mă doară fundul, aşa că mi-a fost mult mai uşor să pedalez la deal şi mi-am luat o husă cu silicon pentru şa.

În şa, tată şi fiu

Dar cel mai fain şi mai fain, atunci când ai bicicletă şi ai şi copil, e să bicicleşti împreună cu copilul tău. Sigur, când plecaţi într-o excursie mai lungă şi copilul decide că e obosit, poate fi uşor incomod să cari înapoi acasă şi copilul, şi bicicleta lui, şi bicicleta ta. Dar lucrurile încep să fie cu adevărat distractive (pe bune) când copilul învaţă să meargă fără roţi ajutătoare şi descoperă că-i place viteza. Atunci te simţi ca tata lu’ Greg LeMond. Am făcut şi excursii de câte două-trei ore, cu opriri lungi la locuri de joacă.

Acuma, ce e interesant la un oraş ca Chapel Hill este că există piste şi străzi prietenoase cu bicicliştii din belşug, dar, uneori, între o zonă prietenoasă cu bicicliştii şi altă zonă prietenoasă cu bicicliştii există şi zone mai puţin prietenoase cu bicicliştii. De exemplu, porţiuni de autostradă. Sau poduri ori pasaje rutiere făcute aşa cum ştiu americanii să le facă, adică mai mult pentru maşini, mai puţin pentru pietoni şi mai deloc pentru biciclişti.

De aici, ca şi din faptul că în Times Square se mai întâmplă şi necazuri, poate rezulta că America nu e chiar patria perfectă pentru biciclişti. Şi nici nu e.

Cu toate astea, mie îmi vine zilele astea bicicleta din Carolina de Nord şi abia aştept să pedalez prin Boston cu fiu-meu.

Foto: Velojoy, NY Offices, Town of Chapel Hill, Green Housing Developments

Articole similare:

Mihai Peteu, ciclist în L.A.: “Plimbările în grup sunt forme pure de activism”

Biciclistele dispar din SUA şi apar în România

SUA dezvoltă bike-sharing-ul, după reţeta europeană

Parcarea cu valet, ultima fiţă antifurt?


Categorii: Poveşti

Tag-uri:

2 Răspunsuri la “SUA pe bicicletă: Biciclist de ocazie în ţara tuturor posibilităţilor”


Trackbacks / Pingbacks

  1. Povestea lui Brăduţ Ulmanu mi-a adus aminte de povestea mea americană…

  2. [...] sus e un fragment dintr-un text pe care l-am făcut pentru Bicla.ro (i-l promisesem lui George Popescu de multişor). Restul articolului, [...]

Scrie un răspuns

Evenimente viitoare


Categorii

Arhiva

ceasuri online