În blogosfera săptămînii, se trece repede peste marketing, oraş şi pedalare şi se ajunge la… scris pe blog!
Cabral face reclamă unei companii de băuturi carbo-hîc-gazoase şi evocă trasee de mers cu bicicleta prin Bucureşti, liniştit, neagresat, mişto:
Vorbind de Bucuresti… daca ma intrebi care este cel mai interesant traseu de facut cu bicicleta… eu il prefer pe cel care se invarte si se incolaceste prin zona Arcul de Triumf – Herastrau. Ai multi pomi, deci umbra si racoare, ai linii drepte unde poti pedala mai alert, ai si la ce sa mai casti gura… si in plus e si o zona unde nu sunt multi pietoni daca nu e week-end (ma refer acum la tronosnul de biciclete care leaga Arcul de Triumf de Casa Presei). Alt traseu dragut (nemarcat) este cel din Padurea Baneasa, numai ca in week-end vei face slalom printre masini, gratare si gunoaie, deci… e un traseu bun luni-vineri.
Victoria Donos tot prin Bucale se luptă pe două roţi şi este încă în faza în care descoperă benzile galbene vîndute pe post de piste de către primarul oraşului superb european:
Numai că nu ştiu câţi dintre pictorii de trotuare s-au încumetat să meargă câţiva km pe aceste piste în timpul săptămânii. Un biciclist obişnuit trebuie să aibă nervi tari şi timbru de bariton, că soneria nu-l ajută să îndepărteze pietonii care se mişcă nestingheriţi pe piste. Se întâmplă deseori să ai în faţă câţiva copii care zburdă zglobii şi fac zigzaguri între cele două linii verzi care demarchează pista. Aceştia sunt destul de periculoşi pentru un biciclist, deoarece este dificil să prevezi care va fi următoarea lor mişcare. Aşa că spre liniştea tuturor, biciclistul preferă să-i evite.
Robin Molnar ne oferă cele zece porunci ale biciclistului, utile chiar dacă nu crezi în porunci în număr de zece şi chiar dacă nu crezi în porunci în general, cînd pedalezi:
7. Deși ai dreptul să circuli pe drumurile publice, unii șoferi nu sunt de acord cu asta. Pentru că, se știe, drumurile sunt doar pentru mașini cum munca este pentru animale. Așa că așteaptă-te să te enervezi, dacă pui la suflet răutățile.
8. Mișcarea este un atribut al vieții. Când este mișcare, este și viață. Deci dacă ai un stil de viață semi-sedentar (muncă de birou), bicicleta te poate menține în formă. Dincolo de tot răul care s-a spus mai sus, se merită. Pentru că sănătatea este cea mai prețioasă resursă a unui om.
Marius Jepan a făcut o ciclopromenadă nocturnă prin Timişoara şi a descoperit insectele, şoferii neatenţi şi miracolul apariţiei bruşte a unui cîine după roata din spate:
A doua chestie a fost o întâmplare petrecută undeva spre Obad, când deodată m-am trezit cu un câine de ăsta care stătea de pază la oi că venea în spatele meu. Ţinând cont mă mergeam lejer, cu vreo 17-18 km/h, mi-am zis că nu o să am probleme. Până când m-am trezit cu el la vreo 6 metri în spatele meu şi mi-am zis : “Apăi vrei să vedem care e mai rapid ?” şi am accelerat serios (până la vreo 35 km/h), moment în care câinele a decis să mă lase în pace, pentru că nu mă putea ajunge.
Ovidiu Blag este un norocos: el merge cu bicicleta în Cluj-Napoca şi poate trece de pe un trotuar pe altul fără să-şi rupă roţile sau fără să coboare şi să urce din şa tot timpul, aşa cum se întîmplă în Bucalele european:
Și pentru că vă spuneam că am fost în recunoaștere, vă spun și ce am observat pozitiv: pe toate trotuarele posibile și imposibile (asta e valabil pentru zona pe care am străbătut-o) poți urca și coborî cu bicicleta, adică sînt treceri din acelea line. Acum nu știu eu dacă e voie cu bicicleta pe trotuare (presupun că nu), dar a fost în regulă să știu că sînt cît de cît în siguranță. Pentru că, să fim serioși, nu mi-am schimbat părerea despre condițiile pentru bicicliștii din oraș, categorie de participanți la trafic care mai are mult pînă departe.
Adrian îi poate fi recunoscător bicicletei, pentru că datorită ei a avut experienţe în apropierea morţii. Nici nu-ţi dai seama cît de valoroasă e maşinăria cu două roţi pînă nu citeşti ce zice el:
Să nici nu mai pomenesc câte momente delicate am avut cu bicicleta. De 2 ori mi-am spart capul, de 2 ori am intrat destul de tare în maşini, o dată în trafic era să mă pălească urât de tot o maşină şi asta din vina şoferului şi ultima şi cea mai neplăcută experienta am păţit-o pe munte când pe jos fiind mult praf şi nisip, frana nu mai adera şi am fost la un metru să cad într-o prăpastie. Nu ştiu dacă e normal ca cineva să aibe atâtea experienţe aproape de moarte, mai ales cineva de vârsta mea.