Realizat în cadrul unui contract de zece milioane de lei, bani alocați din fonduri europene nerambursabile, sistemul Sibiu BikeCity (SBC) are rolul de a încuraja deplasarea nepoluantă prin oraș și creșterea calității vieții.
Cele 540 de biciclete, alături de opt triciclete pentru seniori și patru pentru persoane cu dizabilități, vor fi distribuite în 44 de ”stații de andocare”. De la aceste stații, vor putea fi închiriate în regim automat bicicletele și tot aici vor trebui lăsat după utilizare.
SBC va funcționa non-stop, dar nu și în perioada sezonului rece.



Bicicletele nu vor putea fi închiriate de persoanele sub 14 ani, se arată în regulament, deși acest lucru nu va putea fi controlat.
Utilizarea SBC a fost împărțită de administrația locală în două categorii:
- ocazională: o bicicletă poate fi închiriată contra sumei de 1 leu pe oră sau 10 lei pe zi, prin plata cu cardul fie la stațiile de închiriere, fie prin intermediul aplicației pentru telefoane mobile creată în acest sen;
- pe bază de abonamente.
Bicicleta trebuie returnată cel mai târziu la ora 24:00. Sunt propuse trei tipuri de abonamente:
- 20 de lei, pentru care utilizatorii primesc 1.200 de minute (20 de ore);
- 30 de lei, pentru care utilizatorii primesc 1.800 de minute (30 de ore);
- 40 de lei, abonament care include 2.400 de minute (40 de ore).
Spre diferență de utilizatorii ocazionali, care sunt tarifați la oră, cei care au abonamente sunt tarifați la minut. Sibiul poate fi traversat pe bicicletă de la un capăt la celălalt în oricare dintre direcții în aproximativ 30 de minute.
Există varianta în care un sibian va dori să returneze bicicleta la o stație de andocare deja plină. În acest caz, bicicleta va putea fi lăsată în imediata apropiere a stației, prin blocarea ei în momentul în care sistemul GPS recunoaște că bicicleta se află ”în spațiul virtual predefinit al unei stații Sibiu BikeCity”.
Citiți mai multe detalii despre regulament.
Sibienii care au opinii sau propuneri referitoare la acest regulament sunt invitați să le transmită în scris (pms@sibiu.ro sau la sediul Primăriei) până în 18 martie 2022.
Foto: Turnul Sfatului