Categories
Foto Plimbări

SkirtBike din 15 mai 2010 – începutul unei perioade bune

SkirtBike din 15 mai este începutul unui vis în care Bucureştiul face parte din Uniunea Europeană, are piste practicabile pentru biciclete, are oameni educaţi (şi mai ales bărbaţi calmi), are multe fete la pedale. Mic proces-verbal şi o nouă galerie foto, în cele ce urmează.

ACTUALIZARE

Ca să ne arate că şi ea a fost şic ieri, Daniela mi-a trimis dovezile foto:

Istorie am zis deja că s-a făcut, într-un articolaş anterior. Dar trebuie să spun că a fost şi o altă ediţie dintr-o serie specifică numai şi numai Bucureştiului: plimbare autorizată cu bicicleta pe piste. Şi nu sunt piste, nu respectă normele necesare pentru a primi această denumire. În fine, să revenim la lucrurile plăcute…

Nici nu ştiai la ce să te uiţi: la fete, la rochii, la fuste, la biciclete? Velobellele spuneau că vor face un concurs de frumuseţe al ansamblului fată-bicicletă, deci nu mă bag aici. Mă bucur că au venit şi băieţi, păcat că n-au rămas în spatele coloanei, aşa cum era înţelegerea înainte de start.

Mici stîngăcii de ghidon, cîteva pelerine, multă bîrfă pe traseu. Noroc cu poliţiştii care ne-au arătat că trebuie să oprim cînd lumina semaforului e roşie şi că putem trece cînd e verde, ce ne-am fi făcut fără ei, serios? Am ajuns cu bine la Muzeul Ţăranului Român, unde chiar ne aşteptau limonadele şi fursecurile promise. Plus pachetele pentru fete cu diverse produse cosmetice, reviste de stil şi alte accesorii utile.

Cu pelerina mea neagră, păream un preot care ieşise la racolat credincioşi, dar cu ajutorul bicicletei, nu cu maşina, aşa cum se întîmplă azi în sate. Pentru că da, bicicleta nu e jucărie, nu e aparat de făcut exerciţii sportive, nu e un accesoriu cool. În oraş, bicicleta este UN MIJLOC DE TRANSPORT. Inclusiv pentru fetele care nu trebuie să facă multe compromisuri la modă, lucru demonstrat azi la SkirtBike.

Iată a doua galerie foto, după ce v-aţi delectat cu o serie de imagini surprinse înaintea startului dat de Geo Bateşaua:

Discuţiile de după plimbare, schimbul de informaţii de pe traseu, promisiunile de a mai organiza altele asemenea, rîsetele în ploaia măruntă şi întoarcerea acasă, cînd povesteşti cum a fost la primul SkirtBike din Bucureşti – iată momente de pus în sertăraşele minţii, în sectorul “amintiri plăcute”.

Alte articole despre SkirtBike, cu foto şi video incluse:

București, 15 mai: Rainy Skirtbike

VIDEO: SkirtBike în două minute

SkirtBike: fete, biciclete, Bucureşti, istorie

[poll id=”2″]

One reply on “SkirtBike din 15 mai 2010 – începutul unei perioade bune”

Comments are closed.