La Sevilla, am învăţat că schimbarea nu poate apărea în oraş dacă nu este mărită masa bicicliştilor şi dacă cei mici nu sunt învăţaţi de părinţi despre avantajele mersului pe bicicletă. La o plimbare în grup în pădurea Băneasa, am aflat că părinţilor şi copiilor le place foarte mult să meargă cu bicicleta în familie.

Dacă îl duci cu maşina zilnic la şcoală, gîndeşte-te că se plictiseşte de moarte pe bancheta din spate a automobilului. Laura Laker de la ziarul Guardian le dă cîteva sfaturi părinţilor deschişi la minte:

1. Găseşte drumul potrivit

Mersul pe bicicletă nu trebuie neapărat să urmeze marile bulevarde şi străzile aglomerate pe care te înghesui cu automobilul. Caută străzi mai liniştite, chiar dacă faci un ocol. Încearcă ruta alături de copilul tău şi alături de alţii copii şi părinţi.

2. Alege bicicleta potrivită

MTB-urile nu sunt pentru oraş. Nu-i lua copilului o bicicletă foarte scumpă şi extradotată în ideea că „va merge la munte cu ea” sau că „e plin de gropi şi de borduri în oraş”. Este important să fie cadrul de înălţimea potrivită şi bicicleta să fie de oraş.

3. Învaţă-l

Arată-i mici trucuri pentru a-şi face pedalarea mai uşoară şi explică-i regulile de circulaţie. La sediul Asociaţiei Bate Şaua, găseşti materiale informative gratuite şi oameni care ar fi bucuroşi să-i explice copilului tău ce e bine şi ce nu atunci cînd este cu bicla în trafic.

4. Exersează

Teoria rămîne teorie, aşa că ieşi pe drum cu bicicleta, alături de copilul tău. Este bine să mergi în spatele lui, ca să aibă încredere în el dar şi să se simtă în siguranţă. Dacă sunt doi adulţi, este bine să meargă unul în faţă şi unul în spate.

5. Distrează-te şi distrează-ţi copilul

Începe cu tururi scurte şi măreşte treptat distanţa. Creează o atmosferă veselă. Ar fi bine ca aceste plimbări să fie făcute în vacanţă, cînd traficul e mai lejer şi cînd copilul are destul timp de pregătire pentru începerea şcolii.

6. Găseşte-i parteneri de pedalare

Întreabă prin vecini dacă mai sunt şi alţi copii care merg la şcoală cu bicicleta şi împrieteneşte-i cu al tău. Mersul cu bicicleta în grup are o componentă puternică de socializare.

7. Implică şcoala

În România este foarte greu să ceri fonduri pentru aşa ceva, dar poate găseşti un profesor mai deschis la minte în şcoală, care să-i îndemne şi pe alţi copii să facă acelaşi lucru. Un pas mic ar fi instalarea unui rastel în curtea şcolii.