(Parteneriat)
Chelnerul fuma sprijinit de gardul restaurantului din centrul Bucureștiului. Se uita mirat cum ne apropiam încetișor cu bicicletele. Ne-a lăsat să ne dăm jos și admira modul în care încercam să legăm ambele biciclete de un stîlp de un semn de circulație. Ne-a făcut și el semn să nu continuăm, a aruncat țigara, s-a șters la nas cu mîna dreaptă și s-a apropiat de noi pentru a ne explica: acolo era locul de parcare al șefului restaurantului și s-ar fi supărat dacă domnul ar fi parcat cu botul mașinii în două biciclete scheletice. Cu alte cuvinte, l-am fi încurcat. Noi am sperat că nu l-am încurcat cu nimic dacă am renunțat la a plăti o notă de plată de două persoane la acel restaurant.
Aventura rastelului continuă
Al doilea pe listă era un restaurant ceva mai departe de centru, dar despre care auzisem lucruri bune, așa că am continuat drumul cu bicicleta. La acel restaurant, surpriză, rastel de biciclete! Și încă unul cu un design agreabil. Ne-am legat bicicletele și am intrat în restaurant, în timp ce ne scoteam mănușile, căștile și tot felul de accesorii hipstărești de bicicliști urbani.
O chelneră ne-a întîmpinat și ne-a asigurat că bicicletele vor sta bine acolo, pentru că rastelul e supravegheat video și se mai uită și ei din cînd în cînd la ele. Cu toate acestea, ne-a oferit o masă la geam, aproape de rastel, ca să fim sigur că odoarele noastre cu două roți nu vor păți nimic. Plănuiam să luăm doar un fel de mîncare, dar am stat acolo și pentru desert și încă un pahar, pentru că eram deja veseli și ne simțeam bine. A urcat cuantumul notei.
Se pare că afacerile pot înflori dacă oferi clienților tăi mai multe opțiuni de confort. Parcare pentru automobile, rezervare online, reduceri între anumite ore sau cu anumite ocazii, dar și rastel pentru biciclete și o anumită disponibilitate pentru transportul pe două roți. Mersul la restaurant nu este doar pentru a mînca, ci este o experiență care include conversație, socializare, divertisment. De ce să nu oferi toate astea cît mai rapid și mai ușor, de ce să nu încerci să atragi mai mulți clienți? N-ai nevoie decît de niște bare de metal sudate și de niște zîmbete.
Rastel + restaurant = notă mică de plată
Eu vă propun combinația următoare: în primul rînd, luați-vă cardul Kill The Bill. Este primul club de dining din România care oferă membrilor săi reduceri între 20% şi 30% la zeci de restaurante din Bucureşti. Apoi, sunați la un restaurant care vi se pare bun, din lista de pe site-ul lor. La unele trebuie să anunțați că aveți cardul de reduceri, la altele nu e obligatoriu. Tot atunci întrebați și dacă au rastel de biciclete. Dacă nu, mergeți tot cu bicicleta, legați-o bine undeva și poate încercați să convingeți chelnerul să-și convingă șeful să pună rastel. Evident, profitați de Kill The Bill și transformați nota de plată mare într-una mică.
Dacă doriți să descoperiți cîteva dintre restaurantele din rețea, mergeți la plimbarea în grup „Fii killer cu pedale” din 20 octombrie (plecarea la ora 12). Este un traseu agreabil, cu opriri în anumite puncte și cu mîncare bună la final, în Piața Amzei, la restaurantul The Harbour. E o ocazie bună de a face o plimbare de toamnă în grup cu bicicleta și de a descoperi niște preparate la un restaurant din rețeaua Kill The Bill.