Robert Lazăr are 22 de ani şi lucrează la un magazin de articole sportive din Braşov. Merge pe bicicletă, dar are şi idei care implică transportul pe două roţi. Robert s-a gîndit că ar renta o mică firmă de curierat pe bicicletă, aşa că s-a „înarmat” cu patru prieteni şi s-a pus pe treabă.

Am aflat despre serviciul de livrări rapide cu bicla de pe Facebook şi imediat l-am contactat pe Robert pentru a-l cunoaşte mai bine. Astfel am aflat că merge pe bicicletă de mic, dar a intrat cu ea în trafic pe la 14 ani, vîrstă care coincide şi cu cea legală minimă pentru a putea pedala pe drumurile publice.

Într-un fel de declaraţie pe Facebook, Robert îşi anunţă intenţiile:

Pentru început, vreau să testez piața pentru a vedea dacă un asemenea concept va avea succes. Îmi ofer serviciile companiilor, dar și persoanelor ocupate care nu au timp să-și plătească facturile. Pentru început, mă voi ocupa personal de astfel de sarcini, iar plata este la latitudinea celor interesați.

Pentru a pune pe picioare (de fapt, pe pedale) curieratul, nu a investit mare lucru, deoarece prietenii săi folosesc bicicletele proprii. Au MTB-uri şi cursiere şi deocamdată se descurcă, pentru că nu sunt avalanşe de comenzi.

Eu primesc telefon de la clienţi şi apoi dau SMS sau îmi sun unul din colaboratori în caz că eu nu pot onora comanda.

Se poate transporta orice încape într-un rucsac, dar în principal cadouri şi acte. Cei cinci eroi ai livrărilor rapide pot ajunge în maximum 40 de minute dintr-un colţ în altul al oraşului de sub Tîmpa.

Oraşul Brasov poate fi traversat cu bicicleta în maximum 30 de minut. De exemplu, de pe strada Zorilor pînă în zona Cinema Patria, eu personal fac 5 minute. Trebuie însă avut grijă la şoferi, ştie toată lumea cum e viaţa printre maşini.

Nu au o normă de livrări zilnică, ei onorează comanda cînd primesc un telefon. Mulţi clienţi apelează la ei din curiozitate, iar cînd văd că treaba merge foarte bine îi sună şi cu alte ocazii. Pentru promovare, au împărţit la un moment dat fluturaşi la firme, dar acum se vorbeşte despre ei şi sunt destul de cunoscuţi.

Robert are nevoie şi acum de colaboratori. Dacă ar fi să enumere calităţile unui bun curier pe bicicletă, ar spune că trebuie să fie rapid şi să pedaleze în siguranţă.

Trebuie să aibă reflexele bine dezvoltate şi ar fi bine să aibă şi permis de conducere, pentru a vedea traficul şi din perspectiva unui şofer.

Robert consideră că sunt şanse de dezvoltare ale curieratului pe bicicletă în România, dar trebuie promovat mai mult domeniul şi ar trebui băgat în seamă de investitori.