1250 de participanţi înregistraţi au luat startul ieri la ora 10:00 de la Băneasa, cu destinaţia finală Snagov.
O cursă de 55 de km. Copii, tineri sau în vârstă, băieţi şi fete; mtb, ciclocros şi tandem. Printre ei şi biciclişti care s-au dus de plăcere. Unii doar să îi fotografieze, alţii să îi vadă, alţii să participe cot la cot cu ei. Din ultima categorie fac şi eu parte. Am vrut să intru ca „înregistrat – cu acte în regulă”, dar în cele din urmă am decis să o fac în calitate de „observator implicat”.
Nu voi putea uita această experienţă. M-am ambiţionat şi mai mult.
A plouat nasol, a fost nămol. Am pedalat printre crengi şi buşteni. Am mers şi pe lângă biclă, în coloană, ca într-o zi aglomerată prin centrul Bucureştiului. Peste pajişti şi câmpuri, pe lângă o stână, am traversat calea ferată şi alte hopuri. Până la punctul în care am început să car bicicleta în spate (după 12 km de la start) – pentru că nu mai mergea nici împinsă. S-au depus câteva kilograme de noroi pe ea. S-a glumit mult, lumea s-a simţit bine. Unii căutau o doamnă prin tufe şi au găsit un domn (Băse… nin să fi fost, că ajungeam la finish).
Atunci, în mijlocul câmpului, m-am alăturat unui grup de 40-50 de biciclişti care au abandonat. Îmi pare rău pentru ei că erau înregistraţi (eu doar de plăcere). Pentru mulţi dintre cei cu care am vorbit a fost prima ieşire la o competiţie şi, în ciuda neplăcerilor create de traseu, de vreme sau de biciclete, spuneau că le-a plăcut foarte mult. Pe bună dreptate.
*Notă: calitatea pozelor și a filmului indirect proporționale cu calitatea evadării. Realizate cu aparatură amatoare
În tot acest timp, Ionuț (care a lucrat toată noaptea dinaintea evadării, în perioada de preaviz fiind) s-a cudundat prin păduri, a ocolit noroaile şi coloana şi a ajuns în jurul orei 15:00 la finish. Terminat. Mi-a zis că pe drum avea impresia că e singur în pustietate şi că vede urşi. S-ar putea să aibă dreptate, întrucât în declaraţia pe proprie răspundere se zicea aşa:
„Declar ca am fost informat de faptul ca traseul prezinta riscuri, dificultati tehnice si nu este asigurat, astfel incit pe traseu pot aparea animale salbatice sau domestice, autoturisme sau alte persoane in afara concursului”.
Bine, el n-a declarat că a mers la fel ca mine, de plăcere :)
Am ajuns prin Tunari, apoi am luat-o pe Centura Bucureştiului până la Otopeni şi am încheiat o cursă de aproape 4o de km la Academia de Poliţie, unde mă aşteptau recuperatorii. În ultima parte a drumului am pedalat alături de un domn tare…domn – Vlad. Ne-am dezmorţit la o benzinărie cu o cafea caldă. Se uitau tare ciudat la noi cei de acolo (eram de nămol din cap până în pedale).
Nu ştiu câţi au ajuns la finish, dar ştiu că m-am simţit grozav şi că mai vreau. Să mă simt european cu noroi de România.