Categories
Plimbări

Mîncare, bicicletă, Transilvania

Două zile şi două nopţi în Transilvania, pe bicicletă, cu pauze de degustare de brînzeturi şi vinuri, cu cazare inclusă în preţ, cu muzee şi biserici fortificate… Hai, clic, merită să citeşti despre ce e vorba!

Iată o combinaţie de succes: tur culinar pe bicicletă. Cum adică? Hai că vă spun eu: două zile de colindat în sud-estul Transilvaniei, la pedalare şi la degustare de brînzeturi şi vinuri alese. Ajungi la bisericile fortificate din Malancrav, Biertan, Mediaş şi Criş, aflate în patrimoniul UNESCO, faci opriri dese la muzee şi la cine locale.

Gradul de dificultate al turului ciclistic este moderat şi totul durează două zile şi două nopţi.  Se vor parcurge cam 70 km, dar fiecare participant poate decide să se retragă oricînd. Poţi alege grupul care va pedala între 11 şi 13 iunie sau pe cel dintre 9 şi 11 iulie. Sunt posibile şi alte intervale, dar trebuie să te informezi din timp.

Dar pentru că nimic distractiv nu vine gratis, aventura costă între 200 şi 236 de euro, preţul incluzînd bicicleta, echipamentul de închiriat, mîncarea, ghidul, transportul bagajelor, intrările la muzee… plus multe alte chestii imposibil de enumerat aici din lipsă de spaţiu. Da, şi cazarea la hotel intră aici.

Multe detalii şi date de contact găsiţi pe pagina de Facebook a lui CarpatBike, unul dintre organizatorii turului, alături de Valea Verde. Oricum, dacă e ceva daţi un apel la home@carpatibike.ro sau la 0740166791.

Foto deschidere: CarpatBike

2 replies on “Mîncare, bicicletă, Transilvania”

Nu cred că e scump, pentru că ţi se oferă totul de fapt, inclusiv bicicleta şi cazarea. Dacă faci socoteala separat, sigur îţi iese o sumă mai mare decît cea precizată.

Comments are closed.