La numai 32 de kilometri de Louvain-la-Neuve, Bruxelles nu pare departe. Dar cînd mergi în Belgia pe bicicletă, toate distanţele se dilată, din cauza văilor cu care trebuie să te lupţi. Iar dacă la întoarcere pică ploaia măruntă pe tine şi te însoţesc fulgerele şi tunetele, ţi se pare că drumul e interminabil. Total 100 de kilometri într-o zi, urcuşuri incluse.
La dus, traseul a fost unul dintre cele mai simple. Urmînd indicatoarele spre localităţile mici, am ajuns cu bine. Cîteva pauze pe parcurs sunt necesare pentru hidratare şi un sandviş.
Partea bună este că există piste aproape de la un capăt la altul. Fie că sunt pe şosea, pe trotuarul lat sau pe marginea şoselei, ai pe unde merge. Numai că unele dintre ele erau destul de degradate încît să mă facă să nu merg pe ele, aşa că am ales şoseaua. Evident, dacă nu există piste trasate poţi merge oricînd pe stradă. Automobiliştii sunt înţelegători, te aşteaptă, nu gonesc pe lîngă tine, nu te claxonează inutil.
Partea cea mai degradată a fost pe drumul naţional dintre La Hulpe şi intrarea în regiunea Bruxelles-Capitale, dar am fost atenţi şi nu ni s-a întîmplat nimic rău. Ce ne facem însă cu toate acele urcări care te fac să simţi că nu mai ai suflu? Cu puţin antrenament şi destulă tenacitate, le poţi dovedi. Uneori însă chiar că e necesar să cobori de pe bicicletă şi să urci panta ţinînd-o de ghidon. E o bicicletă de oraş totuşi, nu o poţi chinui la nesfîrşit.
Nu e bine să te bucuri cînd urmează o coborîre rapidă, pentru că asta va însemna o urcare grea la întoarcere. Dar tot m-am bucurat cînd am prins 41 km/h într-o pantă. Ba chiar am depăşit viteza legală de 30 km/h într-o zonă cu şcoli, spre amuzamentul ecranului de marginea drumului, care-ţi arată cu ce viteză rulezi.
În Bruxelles, nu sunt piste trasate peste tot, dar pe arterele centrale există moduri de a merge liniştit cu bicicleta. Am nimerit şi vreo două străzi aglomerate, dar era de înţeles, avînd în vedere că era prima zi în care se putea vedea covorul de flori complet în piaţă.
După ce am tras pozele necesare în piaţa împodobită cu Tapis de fleurs (vezi un reportaj din timpul asamblării covorului), am luat-o pe lîngă canalul Bosvoorde, unde este o pistă excelentă, din păcate puţin folosită de localnici. Pe partea cealaltă, centre de reciclare, cu utilaje desprinse parcă dintr-un film SF. Decolările de pe aeroportul Zaventem au completat peisajul.
În ultima parte a plimbării prin oraş, am ajuns din nou în Watermaal-Bosvoorde, unde o pistă asfaltată traversa partea centrală a străzii, marcată de liniile de tramvai şi de copacii de pe ambele sensuri.
Ne-am întors pe seară, după ce am bîjbîit puţin după ieşirea corectă din oraş. Pe traseu, după cîteva minute, a început ploaia, întîi timidă, apoi tot mai serioasă. Aveam la noi veste de ploaie şi veste fosforescente, aşa că a fost o ocazie să le folosim.
Recompensa a fost curcubeul perfect care ni se arăta pe măsură ce ne îndepărtam de zona acoperită de nori. N-am apucat să-l pozăm. Unele lucruri e mai bine doar să le ţii minte.