N-a existat Park(ing) Day în Bucureşti azi. „Hai, dom’le, e doar prima ediţie pentru ţara noastră!”, ar spune unii. Păi tocmai, nu trebuie să fie începutul strălucitor, pentru a ne pregăti de continuarea lamentabilă şi de sfîrşitul amărît?
Transformarea parcărilor din Capitală în parcuri a fost de faţadă. Cei prezenţi în puţinele puncte verzi întîlnite pe traseu au spus că au avut mari probleme cu aprobarea spaţiului (vreo 5 locuri de parcare pentru maşini), unele răspunsuri au venit chiar azi-noapte de la primărie. De aici reticenţa celor prezenţi la standuri (cum să le zic altfel dreptunghiurilor cu gazon transportat în dube?), a trecătorilor şi a presei.
La drum!
În faţa Guvernului, linişte. Autoturisme de lux tronează pe trotuarul din faţa clădirii şi în parcarea din mijlocul Pieţei Victoriei. Facem cale întoarsă cu bicicleta şi ne îndreptăm spre Piaţa Revoluţiei. Acolo se montează ţepe, sub supravegherea Administraţiei Străzilor.
O tînără citeşte stingheră, aşezată pe un scaun de plastic, la un metru de carosabilul plin de maşini care trec spre Piaţa Universităţii. E bucuroasă să ne vadă, n-a avut parte de vizitatori azi.
Ne aşezăm să răsfoim cărţile de la editura la care este voluntară. Alături, la standul Apa Nova, bate vîntul şi aruncă în parcare pliantele. Frumoase, colorate, neatinse, nedistribuite. Le punem la loc, mulţumim pentru găzduire şi ne strecurăm printre maşinile parcate bară la bară.
Parcarea BCU. Era să ratăm dreptunghiul verde vizavi de Muzeul de Artă. Tînărul de la RFI se luminează la faţă cînd vede că suntem interesaţi de acest mega-eveniment din Capitală. Arunc la coşul de baschet cîteva mingi şi primesc o brăţară eco din pînză de sac, inscripţionată tot cu Apa Nova.
Mulţumim şi aici şi pedalăm mai departe.
Piaţa Universităţii-i fruncea
Pînă acum n-am văzut semne spre locurile de tip „Park(ing)”, la Piaţa Universităţii ne e speranţa. Într-adevăr, gazon în jurul fîntînii, dar încă se mai amenajează. Băieţii de la Cicloteque se lăfăie pe spaţiul verde, babele pe bănci se miră de şoarecele de casă al lui Ioan, care zburdă liber şi mănîncă paste făinoase. Atmosfera e bună aici, facem poze frumoase, respirăm pămîntul cu iarbă cărat de organizatori din camioane.
Aud că la Palatul Copiilor în faţă e nebunie mare: coşuri de baschet, chestii, socoteli. Schimb viteza la biclă şi sunt în 10 minute acolo. Aiurea… nimic! Parcarea goală, paznicul nu ştie despre ce vorbesc şi mă întreabă dacă am făcut insolaţie. Nişte băieţi vorbăreţi toarnă beton în faţa Palatului Copiilor. Nu sunt copii la palat şi nici iarbă în parcarea lui, dar în curînd va fi mai mult beton.
Mă întorc la TNB, pentru alte treburi. Dau peste ceva numit Ziua Pasiunilor, adică spaţiul din faţa teatrului e plin de maşini şi oameni vechi.
Un nene mă întreabă dacă bicicleta mea Kelly’s e de epocă. Dacă nu, să o mut vizavi. N-aude cînd îi zic că e de epocă, e luată de vreun an…
Am bifat, am făcut, raportăm instituţiilor europene. Suntem eco, suntem responsabili. Parking Day ăla a trecut şi pe aici, bre! Salam aveţi?