Pedalezi pe un drum de ţară. Se aude doar zgomotul vîntului şuierînd pe la ureche. Intri pe o şosea dintr-o mică localitate şi te însoţeşte muzica pneurilor pe asfalt. Brusc, nimereşti printre lanuri de porumb şi în zare observi o cireadă de vaci. Închizi programul şi te ştergi cu prosopul. Sala este aproape goală.

În Expresso Fitness, dacă vezi alţi biciclişti lîngă tine şi ţi se pare că nu ai destul loc, treci prin ei şi vor dispărea. În Expresso Fitness, biciclistul de lîngă tine asudă pe bicicletă în Italia, pe cînd tu te chinui în Franţa.

Aparatul de gimnastică Expresso Fitness combină bicicleta staţionară cu experienţa virtuală. În faţa bicicletei din sală, se află un ecran care afişează imaginile de care pomeneam mai sus. Apăsînd diverse butoane, poţi accesa felurite ture cu bicicleta.  Pedalezi pe măsură ce imaginea se schimbă şi simularea video avansează în funcţie de mişcările tale.

La Expresso Fitness, nu există praf, şoferi needucaţi, accidente sau cîini vagabonzi. Este o lume paralelă cu cea în care ţi se pare complicat să-ţi scoţi bicicleta din casă şi să faci zeci de kilometri pe străzi prost asfaltate.

Sursa: Telegram.com

Foto: IF Holdings