În anii 60, gînditorii din primăria din Malmö au prevăzut că, peste 20 de ani, orașul va arăta altfel și au luat toate măsurile pentru a fi pregătiți. Astfel a apărut primul plan urban care includea folosirea intensivă a bicicletei.
Malmö este orașul unde inovațiile sunt la tot pasul. Iată cîteva dintre ele.
1. Locuri de sprijinit piciorul la semafor
Oprești la roșu și lași piciorul jos de pe pedală. În Malmö, poți să te prijini de suporturi speciale. Pui talpa jos și te poți ține cu mîna de balustradă. Astfel, te odihnești, ești relaxat, pregătit pentru a pleca din nou.
2. Pompe de aer publice
Nu mai cari după tine pompa și nici nu mai cauți disperat o benzinărie sau un service cînd observi că s-a înmuiat pneul la una dintre roți.
3. Contoare pentru biciclete
Te simți mai bine cînd vezi că ești unul dintre bicicliștii care reduc din poluarea orașului. Este și un indicator pentru primărie, necesar pentru investiții viitoare, dar și o statistică privind cele mai aglomerate intersecții.
4. Senzori radar
Este important să-ți păstrezi ritmul de pedalare, deci orice roșu la semafor te face să te oprești brusc. Senzorul detectează cînd se apropie un biciclist și dă un semnal semaforului. Dacă e posibil, se face verde, ca să treci fără ezitări.
5. Salon velo
Noul City Tunnel face legătura dintre Stockholm și Malmö, iar stația subterană Hyllie are un salon pentru bicicliști. Poate primi 1.000 de biciclete, are spații unde poți lega bidiviul cu două roți, facilități pentru service.
6. Stîlpi Braille
Nu este o facilitate pentru bicicliști, ci pentru pietonii nevăzători, dar se leagă de cei care străbat orașul pe două roți. Stîlpii te informează în Braille despre numărul de benzi pe care le are strada pe care urmează să o traversezi, dar și dacă ea are piste velo.
Ce ziceți, facem o vizită la Malmö sau ne mutăm acolo?