S-au montat gardurile, s-au delimitat zonele de concurs și de tranziție, există dotările necesare pentru un start fără emoții. A cincea ediție a triatlonului de la Mamaia (7 septembrie) este cea mai complexă de pînă acum.
Iată cîteva elemente care fac acest concurs să fie printre cele mai semnificative din țară:
1. În jur de 800 de concurenți
Vreo 40% dintre ei participă pentru prima oară la triatlon. Vor fi sportivi români și străini care vor concura la probe individiuale și de ștafetă. O ștafetă ieșită din comun este cea formată dintre un nevăzător și un alt sportiv. Florin Georgescu (38 de ani) este binecunoscut prin participările sale la marșuri cicliste, concursuri și tururi prin țară. Printre concurenți se vor afla sportivi amatori, sportivi de performanță, președinți de companii etc.
2. Setup unic, în premieră în România
Modul în care a fost organizat spațiul respectă întocmai desenul tehnic și este comparabil cu cele de la concursurile de gen din străinătate, inclusiv de la competițiile Iron Man. Acum există mai mult loc pentru schimbul de ștafetă, tranziția înot-bicicletă și un spațiu generos pentru public. Familia și prietenii își vor încuraja participanții de la cîțiva metri de ei, în jurul gardurilor care delimitează traseul.
3. Rezultate în timp real pe videowall
Un perete format din ecrane va afișa în timp real rezultate compilate pe baza datelor transmise de cipurile prinse de biciclete și de picioare. Timpii vor fi calculați de un program special supravegheat de arbitri din partea federației. De asemenea, zona de tranziție va fi supravegheată video.
4. Premii consistente și o medalie deosebită
Există peste 60 de premii, valoarea lor totală depăşind 10.000 de euro, dintre care 5.000 de euro cash. De asemenea, medaliile primite de participanți vor fi memorabile. În străinătate, există competiții la care nu se acordă medalii, deci triatlonul de la Mamaia vine cu încă o premieră menită să-i recompenseze pe sportivi pentru efortul lor. O categorie specială este cea de ștafetă pentru corporații, unde-i veți recunoște printre participanții pe directorii de firme autohtone sau multinaționale.
5. Fotografii magnetice la finiș
La final, concurenții vor fi fotografiați și se vor fabrica pe loc fotografii magnetice pe care sportivii le pot solicita în spațul special amenajat din zona de servicii. Festivitatea de premiere va începe la ora 14.15 şi va dura în jur de 60 de minute.
Pentru antrenamente, au fost îndepărtate încă de ieri de pe șosea limitatoarele de viteză și mîine circulația va fi întreruptă, dar va exista cîte o bandă liberă pe sens pentru automobile. Vremea se anunță bună și temperatura apei încă permite înotul în bune condiții, deci se anunță un Triathlon Challenge perfect. Asta pînă la ediția 2014, cînd va fi… mai mult ca perfect!
Fotografii și noutăți de la triatlon veți găsi în pagina de Facebook.