Mai multe piste pentru trotinete și biciclete, prioritate în trafic pentru vehiculele pe două roți, teste de legislație și cască obligatorie pentru trotinetiști. Acestea sunt doar câteva dintre sugestiile pe care mai mulți tineri din București care folosesc trotineta electrică, intervievați de HotNews.ro, le au pentru a se îmbunătăți coabitatea în trafic dintre șoferi, pietoni și trotinetiști.
Bucureștiul nu se poate lăuda cu cele mai bune drumuri, lucru ușor de observat, fie că ești pieton, șofer, biciclist sau mergi pe trotinetă. Mulți dintre cei care aleg să folosească trotinetele electrice nu respectă regulile de siguranță, la fel cum și mulți dintre șoferii orașului nu-i respectă pe ceilalți participanți la trafic, care nu sunt în mașini.
Din 2019 și până în iulie 2021, conform informațiilor oferite de Poliția Generală a Municipiului București, 81 de oameni care mergeau pe trotinete au fost răniți grav. Unul dintre cazurile cele mai mediatizate este cel al unui bărbat care mergea pe trotinetă în oraș și care a murit în trafic, deoarece a fost lovit intenționat de un motociclist.
Bogdan, 34 de ani, antreprenor: „Cu siguranță ar ajuta dacă ar exista piste bine puse la punct și bine implementate”
Bogdan spune că merge cu trotineta prin București din trei motive: se mișcă mult mai repede în perioadele în care traficul este aglomerat, i se pare foarte distractiv și poate să bea (cu măsură), în timp ce se deplasează repede dintr-un loc în altul (n.r.- în realitate, conducerea trotinetei sub influența băuturilor alcoolice se sancționează cu amendă între 870 și 1160 lei, potrivit art. 161, aliniat 1, litera f) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice).
În general, Bogdan nu consideră că este periculos să mergi cu trotineta prin oraș, dar spune că poate fi „dacă nu ai experiență și nu te simți confortabil pe ea sau dacă nu ești atent la traficul din jur, unde include și oamenii și mașinile”.
Dragos, 34 de ani, copywriter: „Mijloacele de transport în comun, dar și cele alternative, trebuie încurajate cât mai mult”
Dragoș a fost pasionat de bicicletă multă vreme, până i s-a părut prea mare și prea grea de cărat prin apartament. Trotineta i se pare compactă și ușor de folosit.
Tânărul consideră că trotineta electrică este făcută pentru țări și drumuri civilizate, motiv pentru care i se pare foarte periculos să meargă cu ea prin oraș. În București, susține el, abia se descurcă bicicliștii; la trotinete, roțile mici reacționează la fiecare pietricică de pe asfalt, tu simți fiecare groapă și te dezechilibrează fiecare dâmb.
Raluca, 36 de ani, programator: „Orice groapă e mult mai periculoasă pentru cineva care e pe trotinetă”
I-ar plăcea să existe benzi de biciclete special amenajare, la fel cum și-ar dori ca străzile orașului să fie reparate. „Orice groapă e mult mai periculoasă pentru cineva care e pe trotinetă. Și da, casca este obligatorie, pentru că suntem foarte fragili”, adaugă ea.