Bicla.ro salută cu mult entuziasm iniţiativa Asociaţiei BATE ŞAUA SĂ PRICEAPĂ IAPA: Veloruţia – o revoluţie pe 2 roţi. Nu numai că o salută, dar ia şi atitudine, ieşind în stradă, alături de Patrula Velo pentru a vorbi cu şoferii care stau la cozi interminabile şi a le explica faptul că bicicleta ar putea deveni un mijloc alternativ de deplasare în capitala europeană Bucureşti.

Am fost ieri la Patrula Velo, în Piaţa Victoriei alături de Geo Culda (preşedintele Asociaţiei Bate Şaua), Adam (interfaţa dintre Bate Şaua şi Brigada de Poliţie Rutieră), velobella Oana, Alex Burlacu şi Silviu. Ni s-au alăturat şi 2 agenţi ai Poliţiei Rutiere. Preţ de jumătate de ceas am stat de vorbă cu şoferii, le-am împărţit pliante cu extras din codul rutier şi am avut prilejul de a constata pe de o parte interesul unor şoferi şi lejeritatea cu care au abordat discuţia, pe de altă parte fixismul unora, crisparea.

Ploaia a pus capăt mai repede acţiunii noastre, care, spun eu, a fost una cu succes. Dacă măcar unul dintre şoferii cu care am interacţionat va urca pe bicicletă, atunci câştigul va fi şi mai mare.

Vedeţi şi impresiile Oanei, care nu a avut aşa mare noroc cu şoferii. Dragă Oana, nu fi tristă, recuperezi tu :)

Eu spun că se poate şi vă îndemn să veniţi alături de noi la următoarele ieşiri în stradă ale PATRULEI VELO. Pe 7 septembrie la ora 9, tot în Piaţa Victoriei ne vedem.