Draga de ea, uite cum dormitează ea acolo pe hol, sprijinită de cric şi cu roata din faţă cochet înclinată… Ai zice că e puţin tristă că nu mai e vreme de ea în fiecare zi.

Ştii că poţi merge cu bicicleta pe orice anotimp, nu-i aşa? Sigur, e nevoie de unele adaptări pe timp de iarnă sau poate de o bicicletă cu roţi ceva mai groase, dar dacă ţii morţiş te poţi deplasa şi pe zăpadă pe două roţi!

Nu vreau să vă încurajez să deveniţi heavy users ai bicicletei, asta depinde numai de dorinţa voastră de pedalare, de rezistenţa la intemperii şi de un anumit spirit. Aş vrea însă să vă stimulez imaginaţia. Mi-aş dori să aflu ce planuri aveţi legate de bicicletă pentru 2011. Spuneţi 3 idei despre ceea ce aţi vrea să faceţi cu bicicleta imediat ce vine primăvara şi străzile par mai dispuse să vă accepte cele două roţi cauciucate.

Deci, dacă e să fac un anunţ formal, iată:

CONCURS Bicla.ro

Scrie trei lucruri pe care le vei face legate de bicicletă sau cu bicicleta, în 2011. Gîndeşte-te că sunt nişte planuri de sfîrşit de an, deşi mai e puţin pînă la Revelion. Nu uita umorul, ironia fină, cuvintele bine alese! Voi alege 3 texte dintre cele înscrise, pentru a le oferi autorilor următoarele mici atenţii (pe care le-am primit şi eu, dar nu-mi sunt de folos):

Premiul I

Un handsfree Bluetooth, ca să ai mereu mîinile pe ghidon

Premiul II

Un player MP3 de ascultat muzică şi cînd pedalezi

Premiul III

Un pachet de cărţi de joc Bicycle

Pentru a te înscrie în concurs, foloseşte formularul de comentarii de mai jos. Precizează clar că este un text cu care concurezi, ca să nu-l confundăm cu un simplu comentariu. Poţi scrie textul tău pînă la 12 noiembrie, ora 24. Un singur text per participant (că doar nu te dedublezi şi ai două seturi de planuri a cîte 3 idei!). Nu uita să precizezi o adresă de e-mail validă, e singurul mod în care vă pot contacta.

Baftă la scris!

Foto deschidere: Punchstock