Unchiul Gigi face acelaşi lucru de cîţiva ani, fie vară, fie iarnă: merge cu bicicleta pînă la Buzău şi înapoi. Merge în oraş la „abonaţi” – oameni care îi dau o sumă de bani săptămînal pentru ca el să le ducă periodic lapte proaspăt produs de vacile şi caprele sale.
Încarcă laptele în PET-uri culese din sat şi igienizate, le pune într-un sac de rafie în spatele bicicletei şi porneşte la drumul de vreo 15 km pînă la Buzău. Opreşte la bloc, casă sau firmă din oraş şi lasă PET-ul plin. Cu banii strînşi, cumpără din piaţă ce le trebuie lui şi familiei : făină, mălai, eventual legume.
Azi a făcut un popas pentru 3 pahare de Fanta (eveniment, a venit nepotul în sat!) şi a vrut să-şi continue drumul spre casă. A constatat că l-a lăsat camera pe spate, o lovitură cam dură după ce tocmai peticise camera pe faţă.
„O fi de la căldură”, a zis unchiul Gigi şi a scos pompa de picior. Nu intra aer. Soluţia a fost să ia bicicloanţa de coarne şi să încerce să ajungă aşa pe uliţă, pe jantă. Noroc că a constatat asta cînd era la popas, a zis unchiul Gigi.
Unchiul Gigi e ecologist, dar el nu ştie asta. Şi nici eu nu-i voi spune.
A, unchiul Gigi nu vede decît cu ochiul stîng. Nu a avut timp să meargă la comisia de examinare şi nu i-a dat statul nici un ban pentru acest handicap. Nici măcar 20 de lei, cît e o cameră de bicicletă.
Notă: Poza arată chiar bicicleta unchiului Gigi, cu încărcătură medie.