Bicicleta, autobuzul, autoturismul și tramvaiul s-au luat la întrecere în Oradea, pentru a stabili care parcurge traseul de cinci kilometri în cel mai scurt timp.

Startul s-a dat la ora 12, la ieșire din Oradea spre Vama Borș. Bicicleta a pornit la start alaturi de autobuz și autoturism, iar pe sensul opus, două tramvaie ce au avut rute diferite au pornit cronometrul. Rezultatul cursei inedite – bicicleta este cea mai rapidă, dar şi cea mai puţin poluantă. Cei cinci kilometri au fost parcurşi pe două roţi în doar zece minute.

„Am pedalat mai intens pentru că am avut vânt din faţă şi am vrut să ajung primul aici”, a declarat biciclistul Cristian Dăscălescu.

După 20, respectiv 34 de minute, au ajuns și cele două tramvaie care au avut rute diferite. Unul dintre ele a staționat aproape zece minute din cauza unui șofer care a încurcat traficul.

Întrecerea a avut loc în cadrul Săptămânii Mobilităţii, care atrage atenţia asupra importanţei folosirii bicicletei şi a mijloacelor de transport în comun.

Video: Observator News