Noile reglementări privind circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice îi vor obliga pe deținătorii de trotinete să le adapteze, inclusiv prin aplicarea pe roți a unor „elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, care, în mișcare, formează un cerc continuu”. Și companiile care închiriază astfel de vehicule trebuie să facă unele modificări.

În 4 octombrie, în ședința de Guvern, a fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, a anunțat Ministerul de Interne.

Reguli de circulație aplicabile conducătorilor de trotinete electrice:

  • obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația pe trotuar;
  • trotinetele trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice;
  • conducătorii de trotinete electrice au obligația de a avea asupra lor actul de identitate;
  • interdicția conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive;
  • interdicția de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
  • este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul;
  • interzisă circulația atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime.

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

Condițiile tehnice pentru trotinetele electrice

  • sistem adecvat, funcțional, de direcție;
  • dispozitiv de frânare eficace;
  • sistem de avertizare sonoră;
  • pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, lumini și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020 a fost modificată și completată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul reglementării regimului juridic aplicabil circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice.