Am mai zis că Flandra oferă condiţii mai bune pentru biciclişti, dar nu vreau să bat monedă pe treaba asta, ci să expun faptele.
Am ajuns la Knokke-Heist, o staţiune de la Marea Nordului, cu trenul, dar tot drumul ne-am gîndit la bicicletele pe care urma să le închiriem de la hotel. Vîntul care ne-a lovit la prima plimbare pe faleză ne-a mai tăiat cheful, dar în tot acest timp am văzut biciclişti locali şi turişti pedalînd pe pista generoasă care mărgineşte marea.
A doua zi a fost ceva mai frumos, soarele s-a arătat mai des, aşa că am prins curaj. Cele două biciclete olandeze închiriate de la hotel s-au dovedit a fi Stevens, foarte comode şi eficiente. Una dintre ele a avut un coş în faţă, aşa că am improvizat un picnic pe plajă, printre valuri, nisip, zmee şi nişte încercări de castele de nisip. Închirierea a costat 15 euro pe zi (costă 5 euro în plus pentru încă o zi, ceea ce mi se pare foarte avantajos pentru o staţiune atît de scumpă precum Knokke).
Am străbătut staţiunea de la un capăt la altul şi chiar am ajuns în localităţile apropiate. Dacă nu eram atenţi, treceam graniţa în Olanda…
Pistele sunt foarte bune, sunt izolate de stradă, cu asfalt sau pietriş foarte fin. Există indicatoare speciale pentru biciclişti, treceri de nivel line, totul este făcut în aşa fel încît să ai parte de plimbări lungi fără întreruperi. Ne-am intersectat cu o mulţime de biciclişti de toate vîrstele, ba chiar şi cu rolleri şi căţei în cutii speciale pe portbagaj, după cum se vede în acest drăguţ montaj video:
M-a frapat faptul că bicicliştii locali nu prea-şi leagă bicicletele sau se mulţumesc să folosească antifurtul de blocare a roţii din spate. Adevărul e că nu este o zonă în care să se fure biciclete şi probabil numai mintea unui român poate ajunge la asemenea scene. Ei, nu mai e mult pînă cînd concetăţenii noştri vor descoperi litoralul belgian, nu-i aşa?
Este clar că acolo (de altfel, ca în orice oraş din Belgia), bicicleta este folosită pentru transport, deşi am văzut şi o mulţime de familii care ieşiseră la plimbare de plăcere – am tras concluzia asta deoarece nu erau încărcaţi cu bagaje.
Zmee colorate înălţate de copii şi adulţi, surferi şi tot felul de ambarcaţiuni propulsate de forţa vîntului, plaja aproape de un mic cîmp de eoliene, nisip curat, lipsit de terase, fără zgomot de manele, fără gipane pe malul mării… cam aşa poate începe descrierea paradisului de către un român.