Categories
Poveşti

Cei doi H din Bucureştiul bicicletelor

Hari şi Helmut Müller, doi biciclişti bucureşteni. Hari e la grădiniţă, iar Helmut, tatăl lui, lucrează la o firmă. Sunt nelipsiţi de la Ciclopromenade şi Bikewalk-uri. Iată mica lor poveste. Punctul comun: două roţi acţionate de pedale.

Mie-mi place mai mult să merg cu bicicleta decît să mă joc la calculator, spune Hari în timp ce se cocoaţă pe o margine de beton şi încearcă să sară în spatele meu. Are şase ani şi jumătate, merge la grădiniţă cu bicicleta cu tatăl lui, Helmut. Acesta l-a învăţat pe Harald de mic cu roţile acţionate de picioare. Acum n-au venit cu biclele pentru că ploua, dar cei doi sunt nelipsiţi de la Ciclopromenadă.

Hari cel mic a început cu o tricicletă, dar acum e băiat mare şi poate merge pe o bicicletă normală, fără roţi ajutătoare. Mai cade uneori, chiar şi cînd pur şi simplu stă sprijinit de ea, dar se ridică repede şi nu protestează.

Respiri altfel cînd eşti în şa

Mie bicicleta îmi dă o senzaţie de libertate, mărturiseşte Helmut. Şi el a început să meargă de mic, mai întîi cu tricicleta. O amintire pregnantă este aceea cînd sora lui, care avea un Pegas, i-a propus să se dea amîndoi de pe un deal (l-au ales pe cel de la Academia Militară). Cînd am ajuns jos, picioarele îmi păreau nişte cilindri, îşi aminteşte Helmut.

Pe la 9 ani, a prins curaj: lua copiii din faţa blocului, fiecare cu bicla lui, şi mergeau în grup pînă la Arcul de Triumf, din Drumul Taberei. Pe vremea aia nu-ţi trebuia autorizaţie ca să mergi în grup cu Pegasul.

În 1981, au mers cu clasa, cu învăţătoarea, pe bicicletă, la Băneasa. Avea 10-11 ani fiecare şi au mers pe stradă. Helmut nu ştia că nu ai voie pe stradă în Bucureşti, dacă sunt „piste” amenajate, a aflat asta de curînd. Eu am prins curaj să merg din nou pe stradă cînd aţi organizat voi plimbări în grup, spune el.

După 1990, a început din nou să meargă cu bicicleta, dar acum e bucuros că sunt din ce în ce mai mulţi biciclişti în Bucureşti. Ştia că se merge pe stradă, dar impulsul l-au constituit plimbările organizate în grup prin Bucureşti.

Cu bicla la grădi

Cît despre Hari, el este o mică vedetă la grădiniţă. Cînd a fost cu bicla acolo cu tatăl lui, toţi au făcut ochii mari. Helmut a cerut voie să lase acolo bicicleta, s-a dus la serviciu, s-a întors să-l ia pe Harald şi au venit amîndoi la Ciclopromenada nocturnă 2010. Hari ştie să meargă bine acum pe bicicletă, pedalează cu tatăl lui încet pe trotuar, se opresc lasemafoare şi sunt atenţi la pietoni. Tatăl lui i-a dat de mult jos roţile ajutătoare. Alea sunt pentru Alexandru, prietenul din faţa blocului, care are 4 ani jumate, nu-i aşa, Hari?, întreabă Helmut, dar Harald e preocupat să-şi lege de gît două baloane cu heliu primite de la SkirtBike.

Pentru cei doi băieţi, bicicleta e mai mult decît un mijloc de transport. Mie bicicleta mi-a redat echilibrul în viaţă, recunoaşte Helmut oftînd. Lui Hari i se pare firesc să meargă cu bicicleta, deşi la jocul cu maşini pe calculator făcuse 1.000 de puncte în urmă cu o săptămînă. Şi asta e mult?, întreb eu. Foaaarte mult, răspunde Hari.

7 replies on “Cei doi H din Bucureştiul bicicletelor”

Ariel, sa stii ca te-as fi adoptat, dar esti deja major. Multam de aprecieri

Foarte fain articolul – e drept ca ai avut si subiecti pe masura ;)
Catre cei doi H, nu pot sa spun decat ca in caz ca voi ajunge vreodata sa fiu tata, veti fi un model. Jos palaria.

Ii cunosc bine si sunt intr-adevar o pereche grozava , tatal si fiul , amandoi echipati cu cate o casca si pe biciclete…
Helmut a gasit un mijloc stimulativ, comunicativ de a se aproia de fiul lui, de fi impreuna, de-a impartasi in felul acesta grija pentru fiul lui!
Harald este un copil minunat, iubit de parinti!
Helmut este un model de urmat pentru multi tati!

Viorica Prodan

e perfect cind noi putem da modele copiilor.

cred ca de fapt asta e nevoie in romania, modele pt copii, modele reale de oameni care au reusit sa faca ceva in viata prin forte proprii.
Bravo la amandoi, si aveti grija in trafic

Comments are closed.