Categories
Evenimente

Primul Critical Mass în Paris va fi în iulie

Vélorution universelle din Paris între 1 şi 4 iulie este mişcarea de rezistenţă nu numai împotriva maşinilor, ci şi a altor vehicule motorizate. Ei bine da, critical mass în Paris înseamnă ecologie mai ecologică decît cei care merg ecologic pe străzi.

Ei bine, da! Parisul şi-a dat seama că e nevoie uneori de gesturi mari pentru a schimba mentalităţi. Pentru că, deşi există numeroase facilităţi în capitala Franţei pentru a folosi bicicleta, nu s-a ajuns la nivelul ţărilor nordice. Şi dacă România se va compara cu Bulgaria în materie de civilizaţie, Franţa nu se poate compara decît cu nordul, nu-i aşa?

Adunarea e în 3 iulie, celelalte zile fiind dedicate socializării şi unor mase critice mai puţin critice. Consultaţi programul provizoriu.

Ce mai tura-vura, luaţi un Blue sau un Wizz şi fiţi la Paris între 1 şi 4 iulie, pentru a vă aduna în oraş alături de miile de biciclişti care vor participa la Masse Critique Universelle. O ocazie de a vă simţi europeni, liberi, francofoni şi ce mai vreţi.

Iată un critical mass din Budapesta, de exemplu. Din Bucureşti n-am, sorry.