Precizare: Articolul nu-şi propune să enumere toate mişcările cicliste din Bucureşti, ci doar scoate în evidenţă cîteva momente conflictuale sau remarcabile din mica istorie a pedalării în Capitală.
Am mai scris pe această temă acum mult timp şi atunci lumea a fost surprinsă să afle că există conflicte mocnite în interiorul unei comunităţi care nici nu s-a format. Nu se poate spune astăzi că există un grup coerent de biciclişti urbani, oameni care să pedaleze constant şi să se cunoască între ei.
Plimbările în grup au încercat să aducă acest grup mai aproape, să-i facă pe membrii săi să se simtă uniţi. Unele au reuşit cît de cît, altele deloc, dar nu există o mişcare despre care să se spună că a creat comunitatea la care visăm cu toţii.
În România, cei 40 şi ceva de ani de comunism încă mai au urme în noi, în conştiinţe, educaţie, politeţe şi comportament în general. Una dintre caracteristicile poporului nostru este ura gratuită. Nu suntem nici pe departe un popor tolerant şi nu apreciem creaţia originală sau iniţiativa. Ori de cîte ori un semen al nostru încearcă să facă ceva pentru a îmbunătăţi viaţa comunităţii din care face parte, căutăm explicaţii ascunse, intrăm în teoriile conspiraţiei şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i zădărnici planurile.
În ciclismul urban bucureştean, există deja o mică istorie. S-au format şi s-au destrămat grupuri, s-au autoproclamat lideri şi specialişti, s-au produs rupturi şi regăsiri. Iată cîteva exemple din istoria recentă.
Ciclism.ro vs. Ciclismamatori.ro
Ciclism.ro a pornit ca o mişcare online de încurajare a mersului pe bicicletă. Forumul de pe acest site era unul dintre cele mai apreciate şi o sursă de informare primordială. De acolo a pornit Florin Leonte mişcarea Joia bicicletei, o plimbare în grup în Capitală, în fiecare joi din lună. Pe la ora 18, ciclişti în spandex, cu biciclete de concurs, tunate şi puse la punct, se întîlneau la intrarea din Parcul Tineretului.
Treptat, ideile lui Florin au început să fie agreate de tot mai puţini membri ai comunităţii de la Ciclism.ro. Unora nu le convenea radicalismul liderului, altora ziua de desfăşurare, altora ora, ba erau chiar unii care doreau în grup şi ciclişti „de oraş”, fără echipamentul sportiv inutil în Bucureşti.
Unii dintre rebeli au format Ciclismamatori.ro, un site de tip contracultură. Mişcarea săptămînală s-a numit Ziua bicicletei Ciclismamatori.ro, pentru a se delimita de prima. Adunarea se făcea vinerea, de obicei la ora 19, pe treptele de la TNB.
Ciclismamatori.ro se supără şi pleacă
Nici acolo nu a mers treaba şnur prea mult timp. Au apărut divergenţe de opinii, liderii au fost detronaţi, comunitatea de vreo 30 de biciclişti a fost spartă. Din păcate, nu a apărut nimic în loc, cearta nu a fost constructivă, vinerea nu s-au mai ţinut plimbările bucureştene. Unii membri s-au mai întîlnit în grupuri foarte mici, pentru plimbări în oraş sau în afara lui.
Drumul bicicletei vs. Bicicleta
Drumul bicicletei a apărut ca o plimbare prin cartierele frumoase ale Capitalei, întru descoperirea lor şi unirea bicicliştilor pe zone. La cererea publicului, plimbările au depăşit zona Drumul Taberei şi au ieşit chiar şi în afara oraşului. Tot joia, dar ceva mai tîrziu decît Joia bicicletei. Plimbări agreabile, la care participau cel puţin 10 persoane.
Treaba s-a cam destrămat cînd unii au propus o plimbare pe lîngă bicicletă, ca un semn al pericolelor din trafic, în urma accidentului suferit de Carmen în Bucureşti. Unii n-au fost de acord cu iniţiativa sau cu forma ei de desfăşurare. Drumul bicicletei există în continuare, dar o facţiune rebelă a creat Bicicleta, ca alternativă. Mai erau zile libere în săptămînă, aşa că Bicicleta este miercurea şi Drumul rămîne joia.
Ciclopromenada nocturnă de seară şi de zi
Primele ediţii le-am pseudo-organizat eu, unele Bogdan Antohe şi altele au venit de la duhul sfînt. Ideea de plimbare în miez de noapte a surîs şi altora, care au clonat evenimentul. Cu greu poţi scoate însă biciclişti să pedaleze noaptea în Bucureşti, de altfel perioada din zi cea mai liberă de trafic şi de pericole. Unele plimbări au fost seara, altele peste ora 23, nici una nu s-a mai numit Ciclopromenada nocturnă, deşi „ciclopromenada” suna bine pentru unii lideri de grupuri.
Concluzie tristă şi veselă
Cu cît un grup este mai mic, cu atît el se va destrăma mai repede şi în mai multe alte grupuri. Liderul şi cîteva reguli de bază realizează coeziunea. Scopul grupului, în cazul biciclitului urban, ar fi de a atrage noi membri, de a încuraja bucureştenii să meargă pe bicicletă. Fără mize politice, financiare, de faimă, nu putem face decît un singur lucru: să ieşim cît mai mulţi pe stradă, pentru a da la pedale.
Îmi plac plimbările în grup, încerc să particip la cît mai multe. Nu pot participa la toate, din cauza unui program diferit de cel propus de organizatori. Răspund cu plăcere cererilor de ajutor privind organizarea, logistica şi consilierea. Nu-i voi înţelege pe cei cărora le-am scris pentru a le cere detalii despre evenimentele organizate de ei şi care nu mi-au răspuns nici măcar pentru a-mi spune „nu mă interesezi”.
Suntem prea puţini pentru a ne permite luxul de a nu rămîne uniţi. Exista la un moment dat propunerea de a ne saluta în trafic, biciclist cu biciclist, cînd ne observăm. N-am văzut să se întîmple aşa ceva. Ne e teamă să ne zîmbim, ne e ruşine să ne recunoaştem.
[poll id=”4″]