Nu ți-ar plăcea să poți testa toate bicicletele posibile înainte să te hotărăști să-ți cumperi una sau să o schimbi pe cea pe care o ai? Sau poate te gîndești să-ți duci copiii la școală cu o bicicletă cargo și nu știi cum se conduce așa ceva…

Este bine că locuiești în Copenhaga, pentru că acolo s-a deschis un centru public numit Biblioteca de biciclete. Pui pe masă 80 de dolari (pe care-i primești înapoi la final) și te dai cu ce biciclete dorești, la alegere.

Bicycle Innovation Lab găzduiește acest ciudat centru, unde poți găsi tandemuri, biciclete cargo, de tip recumbent, electrice, poștale ș.a.m.d. Ideea este ca oamenilor să le dispară teama față de modelele deosebite de biciclete și să pună mîna pe mașinăriile cu două roți.

În afara centrului de testare, laboratorul mai oferă un loc de informare, cu publicații și filme despre pedalarea urbană.

Sursa: New York Times